MOMI, momesc, vb. IV. Tranz. 1. A amăgi (pe cineva) cu vorbe sau cu minciuni, a ademeni, a ispiti, a înșela. Atunci mai zăbovește prin sat – zise Gogu jovial. Că doar n-o să îndrăznești să-mi momești oaspeții cu teleguța d-tale? REBREANU, R. I 164. Moș Petrache... îl făcea să-și culce liniștit capul în claia de fin din pod, momindu-i inima cu vorbe bătrînești și bune. POPA, V. 89. Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actori-n scenă, Te momește în vîrteje. EMINESCU, O. I 196. ♦ (Subiectul e un lucru ademenitor) A atrage. Ne momește farmecul necunoscutului, și încercăm, într-un noroc, o nouă scoborîre de pe Ceahlău. VLAHUȚĂ, O. A. II 158. ◊ Absol. Un zîmbet e apa, la scaldă momește. Băiatul pe verdele țărm aromește. IOSIF, T. 59. ♦ A atrage cu momeală pești sau alte animale pentru a le prinde; a arunca ceva de mîncare unui animal pentru a-l domoli. [Cîinii] m-au simțit cale de o jumătate de ceas și-am pierdut o mulțime de vreme ca să-i momesc. SLAVICI, N. II 72. 2. (Cu privire la foame) A amăgi, a înșela. Ar fi bine... să culeagă cîteva pere spre a-și mai momi foamea. ISPIRESCU, L. 224. Ne mai momirăm foamea nițel. GORJAN, H. II 36. – Variantă:(regional) smomi (SBIERA, P. 149, CREANGĂ, P. 170, ALECSANDRI, T. 1409) vb. IV.