MONEDĂ s. f. 1. Ban (de metal sau, mai rar, de hîrtie) considerat din punctul de vedere al funcțiilor pe care le îndeplinește. Socotindu-se florinții, crăițarii și bănuții ca bani sau monete, sînt lucruri de un fealiu. ȘINCAI, Î. 1/14. Micșurarea prețului monedei (a. 1811). URICARIUL, IV, 118/17. 292 000 lei, în monedă curgătoare (a. 1813). ib. XIV, 302. În orașu Giurgiu . . . s-au înmulțit o monedă dă bani turcești foarte proastă (a. 1835). DOC. EC. 594, cf. 241. Considerațiunile care făceau necesar crearea unei monete speciale (a. 1866). URICARIUL, X, 365, cf. I, 186. Schimbul. . . îndeletnicirilor individuale . . . e moneda făcută dintr-un metal de oarecare preț. N. A. BOGDAN, C. M. 166. Cu cît cresc mai mult producția și productivitatea muncii. . . cu atît va crește puterea de cumpărare a monetei și salariul real al oamenilor muncii. CONTEMP. 1954, nr. 385, 2/3. Cu timpul, monedele cu valoare deplină. . . au fost înlocuite cu bani de hîrtie. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 330. Cele mai vechi monede emise pe teritoriul de azi al României (secolele V-IV î.e.n.) sînt cele de la Histria. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 9. ◊ F i g. Toți pe buze avînd virtute, iar în ei monedă calpă. EMINESCU, O. I, 150. Enric al II-lea nu vedea în cele trei episcopate decît o monetă de schimb pentru Milan. OȚETEA, R. 174. ◊ E x p r. A bate (sau, rar, a tăia, a face) monedă = a emite bani de metal. Acest crai atît s-au fost mărit și s-au fost sumețit, cît făcînd monede de bani, la o parte era chipul său, de altă parte era leul. AXINTE URICARIUL, LET. II, 183/15. Bătu și monedă în numele său. VĂCĂRESCUL, IST. 251. Au făcut ca să i se bată monete de aur în Ardeal. ȘINCAI, HR. III, 235/24. Cei ce taie monedă mincinoasă. CARAGEA, L. 86/6. Țarul Alexie Mihailovici au însușit numai guvernului dritul de a tăie monetă. ASACHI, I. 214/4. Sub acest împărat a început Dacia să bată monetă de aramă cu numele ei propriu: Provincia Dacia. BOLLiAC, O. 282. Geții au învățat de la celți arta de a bate monedă proprie. PÂRVAN, G. 599. Secole de-a rîndul. . . nu se mai bătuse monedă proprie. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7330. Pentru prima dată pe teritoriul României de azi au reapărut la lumină cîteva din stanțele cu care dacii băteau moneda proprie. FLACĂRA, 1967, nr. 17, 9. A bate monedă din (sau, rar, cu) ceva = a face caz de ceva (urmărind beneficii), a specula (în favoarea sa) o situație. Cf. IORDAN, L. R. A. 260. A plăti (cuiva) cu aceeași monedă = a adopta față de cineva atitudinea sau comportarea pe care și acesta a avut-o într-o situație similară. Și-au făcut școala literară în cercul „ Junimii” și acum vin să ne plătească . . . cu aceeași monetă. MAIORESCU, CR. II, 349. Dacă celălalt e nepoliticos . . . să-i plătească cu aceeași monedă. V. ROM. octombrie 1954, 150. (Cu schimbarea construcției) Cu astfel de monedă eu n-o să fiu plătit. ALEXANDRESCU, M. 130. Voi nu știți cu ce monedă vă plătește femeia care a primit să-i sacrificați anii voștri cei mai frumoși. FILIMON, O. I, 135. ♦ (Învechit) Cursul, valoarea curentă a banului într-o anumită țară. Ieri au strigat pristavu pentru monedă ca să nu îndrăznească cineva să o ia mai sus (a. 1821). IORGA, S. D. VIII, 149. Monedele au început ceva a scădea (a. 1824). id. ib. 92. Monedele să suie și sînt cu totul rare în piiață (a. 1824). id. ib. 162. 2. P. g e n e r. Ban de metal. Un vas cu vro trei mii monede. NEGRUZZI, S, I, 203, cf. PONTBRIANT, D., LM. Monedele ii păreau bucăți de tinichea, slavici, n. ii, 300. Erau cîteva inele fără pietre, mai multe pietre fără inele, monede vechi de aur și de argint. BASSARABESCU, V. 44. Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna. BACOVIA, O. 61. Nu are un singur leu în fundul unui buzunar, măcar o monedă turtită. C. PETRESCU, C. V. 129. O nesfîrșită colecție de monede, din toate epocile și din toate țările pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 122. S-a întors acasă cu o monedă de doi lei. id. U. 315. Primele picături mari cît niște monezi au început să cadă pe asfalt, CONTEMP. 1954, nr. 419, 2/3. O tipsiă cu monede de aur. funde seu, l. p. i, 166. 4 F i g. Cîștigul... In hohotul monedei sub boite se așază. macedonski, o. i, 45. 4 (La sg. cu înțeles de pl.) Dar tu vrei aur, titluri și tînăru-mi amor La sunetul monetei s-avîntă rîzător. BOLINTINEANU, O. 118. Se uita nedumerit. . . la strălucitoarea monedă ce curgea gîrlă în palma sa. GANE, N. III, 139. ♦ (Cu sens colectiv) Mărunțiș (III 2). Ne arunca ceva monedă. NEGRUZZI, S. III, 401. – Pl.: monede și monezi. – Și: monétă s. f. – Din ngr. μονέδα. – Monetă < it. moneta, lat. moneta.