múche f. (d. lat. mútulus îld. mútilus, mutilat, truncheat. Din fem. mútula s’a făcut *mutla, mucia, muche, ca și așchie, veche). Acea parte a cuțituluĭ (toporuluĭ, săbiiĭ) care e opusă ascuțișuluĭ și nu poate tăĭa. Cant, acea parte a uneĭ cărămizĭ, uneĭ lespezĭ, unuĭ dulap care e opusă latuluĭ: cărămida are patru muchĭ. Muchea dealuluĭ, culmea dealuluĭ. Oglindă cu muchĭ, oglindă cu muchile tăĭate în formă de unghĭ obtuz (fr. biseau).