MULS s. n. Acțiunea de a m u l g e (1); mulsoare (1), mulgere, (rar) mulsătură, mulgăturá, (regional) mulgare¹ (1), mulsură (1), mulzare (2). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Sosise vremea mulsului. Una cîte una treceau zburdînd oile prin strungă. GANE, N. II, 39, cf. PAMFILE, I. C. 18, 31. Ceaun mare ciobănesc, de fiert laptele după muls. CAMIL PETRESCU. O. II, 215. Pe polderele joase e ora mulsului. SADOVEANU, O. IX, 286. Mulsul rațional al vacilor este una din condițiile esențiale în vederea sporirii producției de lapte. SCÎNTEAIA, 1954, nr. 2 874. Vine și ea mai tîrziuț, după ce gată mulsul vacilor. BENIUC, V. CUC. 83. Bucătariul. . . se află la mulsul vacilor. SBIERA, P. 157. ◊ (Regional) Mulsul măsurii = mulgare¹. Cf. CHEST, V 55/72. (Regional) Mulsul d-amiezi sau mulsul oilor = parte a dimineții (în jurul orei 10), cînd se mulg oile. Ciobanii împart ziua în; prînzare, mulsul d-amiezi și cinare. H IX 143, cf. 64. ◊ L o c. a d v. (Regional) În mulsul vitelor = la amurg. MAT. DIALECT., I, 231. – Pl.: mulsuri. – V. mulge. Cf. lat. m u l s u s.