Definiția cu ID-ul 921613:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MULȚIME, mulțimi, s. f. 1. (Urmat de obicei de determinări în genitiv sau în acuzativ cu prep. «de» care indică natura obiectelor) Cantitate mare, număr mare de ființe sau lucruri. Într-un ceas ne spune o mulțime de lucruri, ne trece pe dinaintea ochilor o mulțime de icoane vechi și afumate. SADOVEANU, O. VII 201. Să trec peste dînsele, am să omor o mulțime [de furnici]. CREANGĂ, P. 237. O mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante. ODOBESCU, S. III 11. Mulțime de corăbii cu pînzele-nvălite Stau, umbre uriașe, fantasme neclintite Pe luciul Bosfor. ALECSANDRI, O. 75. ◊ (În legătură cu noțiuni de timp) Este o mulțime de vreme de cînd n-am venit la d-ta. NEGRUZZI, S. I 47. 2. Lume multă strînsă laolaltă, grămadă de oameni (de obicei adunați într-un scop comun); gloată. Mulțimea împresura zidurile curții. SADOVEANU, O. VII 73. Grupul actorilor principali se detașează din mulțime. VIANU, S. 143. Înțelese că mulțimea e împotriva lui. REBREANU, R. I 194. ♦ Colectivitate, masă. Instabilitatea dovedește că nici mulțimea nu mai are încredere în guvernele burgheze. PETRESCU, A. 320. Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. Soartă-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, P. 79.