muritor, ~oare [At: (a. 1648) GCR I, 131/13 / Pl: ~i, ~oare / E: muri¹ + -tor] 1-2 smf, a (Ființă) care moare¹ (1). 3-4 smf, a (Fig) (Ființă) care este supusă uitării. 5-6 smf, a (Îla) ~ de foame (Om) foarte sărac. 7 smf {Liv) Om considerat ca ființă trecătoare Si: pământean. 8 smf (Rar) Muribund (1). 9 a Care este în mod inevitabil supus morții.