MURUI, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A acoperi pereții unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi, a vărui. În cîteva zile toți patru pereții erau lipiți și muruiți. SLAVICI, N. I 20. ♦ A astupa crăpăturile sau golurile mici din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A uda cu apă sau a unge cu ou, grăsime etc. suprafața unui aluat înainte de a-l băga în cuptor. (Refl. pas.) [Colacii] se muruiesc (se ung) cu muruială făcută din făină de grîu muiată în apă gălbuie. ȘEZ. V 138. 3. A unge cu ceva care murdărește, a mîzgăli. Mă murui cu dohot de sus pînă jos. HOGAȘ, DR. II 148.