murui, muruiesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A lipi cu lut pereții caselor tradiționale; a unge, a tencui. 2. A (se) murdări, a (se) mânji (pe față, pe mâini; de obicei în timpul mesei și ref. la copii). – Din sl. mura „noroi, humă” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, Candrea cf. DER); cf. ucr. murovati (DEX, MDA).