MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

muscă sf [At: PSALT. SCH. 251/11 / Pl: muște, (rar) muști / E: ml musca] 1 (Șîc ~-năzdrăvană, ~-de-casă) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie-închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentra supt Si: (reg) bâză, gâză, mușiță (3) (Musca domestica). 2 (Îe) Pentru o ~ își dă palme Se zice despre omul iute, mânios și îndărătnic. 3 (Îe) De n-ar fi ~ pe resteu, ar rămâne pământul nearat Se spune, ironic, despre cei care își dau importanță, dar nu lucrează conștiincios. 4 (Îe) Vulturul după muște nu aleargă Se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. 5 (Îcs) (De-a) ~ca-n groapă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Îe) A se aduna sau a se strânge ori a veni ca muștele la miere A se aduna în număr mare și cu mare plăcere, acolo unde se pot obține anumite avantaje. 7 (Îe) A se lua după ~ A ține cont de sfaturile unor povățuitori răi. 8 (Îlv) A-i veni (cuiva) ~ca la nas A se supăra. 9 (Îlv) A-i lua (cuiva) ~ca de la nas A domoli avântul sau pornirile cuiva. 10 (Îe) A spune sau a scrie ~ pe perete A spune lucruri fantastice, de necrezut. 11 (Îlav) De când se scria ~ca pe perete De demult. 12 (Îal) Niciodată. 13 (Îe) A cădea sau a se băga ca ~ca-n lapte A interveni în discuție într-un mod nepotrivit. 14 (Îae) A veni undeva nepoftit. 15 (Îe) A se vârî ca ~ca în băligar A se vârî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. 16 (Îe) A fi sau a se simți ori a se ști cu ~ca pe căciulă A se simți vinovat. 17 (Îe) A se bate de ~ A sta degeaba. 18 (Îe) Are iapa ~ Se spune despre oamenii nervoși, neastâmpărați sau nerăbdători. 19 (Îe) A se bate ca de ~ A nu-și găsi locul. 20 (Îe) A avea gustul muștelor A avea obiceiuri rele. 21 (Îlv) A face ~ cât cămila A exagera. 22-23 (Îls, îla) Rea (sau, rar, rău) de ~ (Persoană) imorală, care are mereu relații sexuale nepermise. 24 (Îe) A-i pieri (cuiva) ~ca A se potoli. 25 (îe) A muri ca muștele A muri în număr foarte mare. 26 (Îe) Să se audă ~ca! Se spune pentru a impune o tăcere totală. 27 (Ent; îc) ~-neagră (sau ~-cenușie, ~-mănânțică) Specie de muscă (1) foarte mică (Musca corvina). 28 (Ent; îs) ~-de- gunoi (sau ~-de-baligă, ~-verde) sau ~ca-țiganului Specie de muscă (1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). 29 (Îc) ~-mare (sau ~-albastră, ~-de-carne, ~-năzdrăvană) sau ~ca-hoiturilor (sau -hanțului) Insectă mai mare decât musca (1), având culoarea albăstrie Si: (reg) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). 30 (Îc) ~-de-cireșe Insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brâulețe castanii pe pântece, care își depune ouăle în cireșe Si: musculița- cireșelor (Rhagoletis cerasi). 31 (Îc) ~ca-calului sau ~ca-cailor (sau ~-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~câinească), ~ca-vitelor, ~-rea, ~-veninoasă, -~verde Insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor Si: (reg) muscoi (4), gâza-calului, strechea-cailor, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 32 (Îae) ~ca-calului, sau ~ca-cailor (sau ~ca-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~-câinească) Insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe câini Si: (reg) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goangă-de-câini, goangă-câinească (Hippobosca equina). 33 (Îc) ~-bețivă (sau ~-de struguri, ~-de-poamă, ~-de-vin, ~-de-a-mănuntă) Insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (1) Si: (reg) muștiță (1), bețivă, musculiță (2) (Drososophila funebris). 34 (Ent; îc) ~-de-viermi (sau ~-albastră, ~-verde, ~-vânătă, ~-veninoasă, ~-de-hoit, ~-cu-streaped, ~-răsunătoare) sau ~ca-câinelui Viermănar (Sarcophaga carnaris). 35 (Îc) ~-ca-morților Insectă ceva mai mare decât musca (1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). 36 (Îc) ~-columbacă (sau ~-rea, ~-veninoasă, ~-năprasnică, ~-otrăvitoare, ~-de-șarpe, ~-de-cea-mică, ~-d-a-mică, ~-mușcătoare sau ~-colombacă) Insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacând vitele și inoculându-le un lichid toxic care le poate provoca moartea Si: (reg) goangă-de-marhă (Simulium colombaczeusis). 37 (Ent; reg; îc) ~-de-bâzdărat , ~-de-bâzdărit (sau ~-de-bâzai, ~-de-bâzâit, ~-de-marhă) sau ~-ca-boului Streche (Hypoderma bovis). 38 (Înv; îc) ~-oarbă (sau ~-tăună) Tăun (Tabanus bovinus). 39 (Reg; îc) ~-dălăciță Muscă otrăvitoare care poate provoca moartea vitelor. 40 (Înv; îc) ~ca-fructului-alb Muscă bâzâitoare care face mușiță pe brânzeturi (Cutris). 41 (Îs) ~ artificială Imitație de muscă (1), folosită de pescari în locul celei naturale. 42 (Îs) Muște zburătoare (sau volante) Mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în câmpul vizual, indicând congestia retinei, o anemie etc. 43 (Îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme). 44 Boxer care face parte din categoria muscă (43). 45 (Îvp; reg șîc ~ca-grădinii) Albină (Apis mellifica). 46 (Reg; îc) ~-mare Matcă (1) a albinelor. 47 (Pgn) Insectă. 48 (Îc) ~ca-țețe Insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis). 49 (Ent; reg; îc) ~-de-pădure Ploșniță-de-câmp. 50 (Reg; îc) ~-de-brad Car-de-pădure {Bostrychus typograpyhus). 51 (Ent; înv; îc) ~-țânțară Țânțar (Culex). 52 (Reg) Fugău (Hydrometra stagnorum). 53 (Pan) Smoc de păr lăsat să crescă sub buza inferioară Si: (rar) buche. 54 (Pan) Mustață mică. 55 (Pop) Vână neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). 56 (Reg) Mursă² (1). 57 (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere. 58 (La tir; lpl) Lovituri în centrul țintei. 59 (Reg) Broderie cu floricele sau cu motive naționale cusută cu arnici sau cu ață neagră. 60 (Pop; îe) Nu știe să facă o ~ sau nu știe să facă două muște-ncârligate Se spune despre fata sau femeia care nu știe să coase râuri pe cămăși. 61 (Reg) Altoi. 62 (Reg) Cătare la armele de foc. 63 (Reg; îc) ~-căiască Boală a calului nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) șoarec. 64 (Reg; îc) ~-verde Insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilla caesar). 65 (Îe) A se speria de toate muștele A se speria de orice fleac, de toate nimicurile. 66 (Îc) ~-de-varză Insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chrotophila brassicae).

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.

MUSCĂ, muște, s. f. I. 1. Insectă din ordinul dipterelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăiește pe lîngă casa omului; nume dat și altor insecte din același ordin; (popular) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se știe numele. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. VI 313. Musca. a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, P. T. 110. Se putea auzi musca zbîrnîind, atîta liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 143. Cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Nu toate muștele fac miere (= nu toți oamenii se arată destoinici la munca la care sînt puși; aparențele înșală). ◊ Fig. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești, Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (Cu sens colectiv) Faci sămne... cu capii, așa, ca un cal ce se apără de muscă? ALECSANDRI, T. I 357. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină. Cal rău de muscă = cal nărăvaș. A cădea (sau a se băga) ca (sau cum cade, cum se bagă) musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales, a interveni într-o discuție în chip nepotrivit. Te-ai fi împrietenit cu vreun băiat, chemîndu-se că ai pe cineva acolo și că nu cazi cum cade musca-n lapte. PAS, Z. I 293. A fi (a se ști sau a se simți) cu musca pe căciulă v. căciulă. A se aduna (a se strînge sau a veni) ca muștele la miere = a se aduna undeva la ceva plăcut, (în mare număr). (Despre o colectivitate de oameni) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare, pe capete, cu nemiluita. ◊ Compuse: muscă-albastră (de carne) = muscă mai mare decît musca de casă, cu abdomenul albastru-lucios (Calliphora vomitoria); muscoi; pasăre-muscă v. pasăre. 2. (Popular) Albină. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. II. 1. Mic smoc de fire din barbă, lăsate să crească sub buza inferioară. V. barbișon, cioc. Mustața mică, mătăsoasă avea parcă sub’ ea un soi de sedilă pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. V. ROM. octombrie 1953, 135. 2. Scobitură înnegrită în dinții calului, care după vîrstă de 6 ani se șterge prin roadere. V. mișină ². 3. (Regional) Cătarea armelor de foc.

MUSCĂ muște f. 1) Insectă din ordinul dipterelor, cu două aripi subțiri și cu aparatul bucal adaptat pentru înțepat și pentru supt. ~-de-casă. ◊ A se aduna (sau a se strânge, a se grămădi, a veni) ca muștele la miere a se aglomera într-un loc (unde este rost de câștig ușor, fără muncă). (Să se audă) ~a! să fie liniște perfectă. A se simți (sau a se ști) cu ~a pe căciulă a se simți vinovat de ceva. Nu toate muștele fac miere nu oricine (poate) face bun și folositor. 2) pop. Orice insectă mică zburătoare. 3) Semn negru în mijlocul panoului de tragere. [G.-D. muștei] /<lat. musca

muscă f. insectă dipteră cu aripioare transparente: cu musca pe căciulă, vinovat (aluziune la hoțul de stup care fu trădat de albina aninată pe căciula lui). [Lat. MUSCA].

múscă f., pl. ște (lat. mŭsca, muscă, d. vgr. myiske, dim. d. myîa, muscă; it. pv. cat. sp. pg. mosca, fr. mouche). Un insect dipter care plictisește foarte mult oameniĭ (maĭ ales la masă) și vitele. Alte insecte zburătoare care seamănă a muscă. Fire de barbă lăsate nerase supt buză. A te vîrî ca musca, a te amesteca în toate plictisindu-ĭ pe ceĭ-lalțĭ. A fi răŭ de muscă, a suferi din pricina muștelor (de ex., a strechiiĭ), vorbind de caĭ. A fi cu musca pe căcĭulă, a fi orĭ a te simți vinovat (pin aluziune la un Țigan care furase mĭere și fusese închis cu alțiĭ bănuițĭ și eĭ fără să fie vinovațĭ. La închisoare, judecătorul le zise: „Musca se va pune pe căcĭula celuĭ vinovat”. Atuncĭ Țiganu, fără să se gîndească ce face, rîdică mîna la căcĭulă ca să alunge musca imaginară, și așa fu descoperit în hohotele de rîs ale celor-lalțĭ). Prov. Nu toate muștele fac mĭere (ci numaĭ albinele), nu toțĭ oameniĭ îs harnicĭ. Mișină.

COLUMBACĂ, columbace, adj. (În sintagma) Muscă columbacă (și substantivat, f.) = insectă mică, dipteră, a cărei înțepătură veninoasă poate provoca moartea vitelor sau chiar a copiilor (Simulium^[1] columbaczense). – Din sb. Kolumbaci (localitate în Serbia). corectat(ă)

columbacă [At: DA / Pl: ~ace / E: srb Kolumbaci (nume de localitate)] (Ent; reg; îs) Muscă ~ Insectă mică asemănătoare cu o musculiță, a cărei înțepătură veninoasă poate provoca moartea vitelor sau chiar a copiilor (Simulium columbazense).

bețiv, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (Persoană) care are patima beției; (om) alcoolic, băutor. ◊ Expr. Bețiv împărătesc = bețiv mare, alcoolic. 2 adj. (despre băuturi spirtoase) Tare. 3 adj. (entom.) Musculiță bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila melanogaster); musculiță de vin. 4 adj. (despre plante) Care cere multă apă. • pl. -i, -e. /cf. lat. *bĭbĭtīvus, -a, -um.

AQUILA NON CAPIT MUSCAS (lat.) = Vulturul nu prinde muște. Un om ales nu se poate îndeletnici cu toate fleacurile.

BOARNĂ (pl. -ne) sf. Trans. 🐙 – MUSCĂ-MARE.

CU MIERE SE PRIND MUȘTELE = Proștii sînt atrași de ademeneli.

COLUMBACĂ adj. (În sintagma) Muscă columbacă (și substantivat, f.) = insectă mică asemănătoare cu o musculiță, a cărei înțepătură veninoasă poate provoca moartea vitelor sau chiar a copiilor (Simulium columbaczense). – Din scr. Kolumbaci (nume de localitate în Iugoslavia).

BEȚIV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris).

COLUMBACĂ s. f. (Numai în expr.) Muscă columbacă = insectă mică din regiunea dunăreană, semănînd cu o musculiță, a cărei înțepătură veninoasă produce moartea vitelor (Simulia columbacensis).

MUSCOI, muscoi, s. m. 1. Muscă mare, bondar. 2. Muscă-albastră (de carne). V. muscă.

PASĂRE, păsări, s. f. 1. Vertebrat ovipar, cu corpul acoperit cu pene și cu membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor. Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. Toate păsările dorm, Numai eu nu mai am somn! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Nu da pasărea din mînă pentru cea de pe gard (= nu lăsa să-ți scape un lucru sigur pentru unul îndoielnic). Toată pasărea pe limba ei piere (= fiecare plătește într-un fel sau altul pentru faptele sale). ◊ Pasăre de curte v. curte. Pasăre călătoare v. călător (3). Pasăre măiastră v. măiestru. ◊ Fig. Pasăre de fier = avion. Trăim într-un veac în care... păsări de fier brăzdează văzduhul. SADOVEANU, E. 62. Lapte de pasăre v. lapte. 2. Compuse: pasăre-muscă = colibri (Trochilus palia). Ochii așteptau fără mirare să vadă apărînd și făpturi potrivite priveliștii: șerpi groși cît brațul, pasărea-muscă, o maimuță balansîndu-se în leagănul de liane. C. PETRESCU, R. DR. 214; pasărea-omătului = pasăre mică, cu pene de diferite culori, predominînd culoarea albă; trăiește în munții Carpați și rareori la șes (Montifringilla nivalis, Fringilla nivalis). Pasărea-omătului... mai cu seamă în munții Carpaților se află într-un număr foarte însemnat. MARIAN, O. I 386; pasărea-paradisului v. paradis; pasărea-cînepei = cînepar; pasărea-morții = cucuvea; pasăre-tătărască = nagîț; pasăre-țigănească = codobatură. – Pl. și: pasări (BUJOR, S. 90, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219). – Variantă: pasere, paseri (SADOVEANU, O. II 540, GÎRLEANU, L. 42, ISPIRESCU, L. 17), s. f.

BEȚIV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are patima beției. 2. Adj. (În expr.) Muscă-bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). – Din bețiu (rar folosit,<lat. *bibitivus) + suf. -iv.

COLUMBACĂ adj.f. (și s.f.) Muscă columbacă = insectă asemănătoare unei musculițe, care transmite prin mușcătura ei un venin mortal pentru animale (mai ales vite). [< lat. columbacensis].

COLUMBACĂ ~ce adj.: Muscă ~ muscă dipteră a cărei înțepătură veninoasă este mortală pentru vite. /<sb. Kolumbaci n. pr.

prinde-muște m. cască-gură.

muscă s. f., g.-d. art. muștei; pl. muște

muscă s. f., g.-d. art. muștei; pl. muște

muscă s. f., g.-d. art. muștei; pl. muște

muscă, muște.

musca-cireșelor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-cireșelor

musca-hoiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-hoiturilor

!musca-țețe s. f. art., g.-d. art. muștei-țețe; pl. muște-țețe

muscă-albastră (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-albastre; pl. muște-albastre

muscă-bețivă (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-bețive; pl. muște-bețive

muscă-columbacă (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-columbace; pl. muște-columbace

muscă-de-cal (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-cal; pl. muște-de-cal

muscă-de-carne (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-carne; pl. muște-de-carne

!muscă-de-cireșe (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-cireșe; pl. muște-de-cireșe

muscă-de-varză (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-varză; pl. muște-de-varză

muscă-mare (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-mari; pl. muște-mari

muscă-verde (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-verzi; pl. muște-verzi

pasărea-muscă (pasăre) s. f. art., g.-d. art. păsării-muscă; pl. păsări-muscă

!musca-cireșelor (insectă) s. f. art./muscă-de-cireșe s. f., g.-d. art. muștei-cireșelor/muștei-de-cireșe

!musca-hoiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-hoiturilor

!muscă-albastră (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-albastre; pl. muște-albastre

!muscă-bețivă (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-bețive; pl. muște-bețive

!muscă-columbacă (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-columbace; pl. muște-columbace

!muscă-de-cal (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-cal; pl. muște-de-cal

!muscă-de-carne (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-carne; pl. muște-de-carne

muscă-de-cireșe v. musca-cireșelor

!muscă-de-varză (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-varză; pl. muște-de-varză

!muscă-mare (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-mari; pl. muște-mari

!muscă-verde (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-verzi; pl. muște-verzi

!pasărea-muscă (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. păsării-muscă; pl. păsări-muscă

musca cireșelor / muscă de cireșe s.f. art. + s.f. / s.f. + prep. + s.f.

musca hoiturilor s. f. art. + s. n.

muscă de cal s. f. + prep. + s. m.

muscă de carne s. f. + prep. + s. f.

muscă de varză s. f. + prep. + s. f.

muscă-albastră s. f.

muscă-bețivă s. f., art. musca-bețivă

muscă-verde s. f.

pasărea-muscă s. f., pl. păsări-muscă

muscă (muște), s. f. – 1. Insectă (Musca domestica). – 2. Albină. – 3. Păr lăsat să crească sub buza inferioară. – 4. Cavitate înnegrită pe dinții calului. – Mr., megl. muscă, istr. mușke. Lat. musca (Pușcariu 1137; Candrea-Dens., 1180; REW 5766), cf. it., prov., cat., sp., port. mosca, fr. mouche. – Der. muscar, s. m. (insectă, Telephorus fucus; gelat, Muscicapa griseola); muscărie (var. muscăraie), s. f. (mulțime de muște); muscură, adj. (oaie cu pete negre pe cap); cuvînt pe care Giuglea, Cercetări lexicografice, 18 îl derivă din lat. musculus < muscidus, cu probabilitate redusă, și care a trecut la bg. muskur (Capidan, Raporturile, 210).

MUSCĂ, subst. 1. Muscu, haiduc olt. sec. al XIX lea (AO III 345); 2. Musculescu, M. (IS 267); – C., olt. (Sd XXII). 3. Muscan fam., act.

AQUILA NON CAPIT MUSCAS (lat.) vulturul nu prinde muște – Cine este preocupat de lucruri importante nu se lasă furat de nimicuri. V. și De minimis non curat praetor.

muscă, muște s. f. 1. centru al unei ținte la tir. 2. (er.) vulvă, vagin.

a da afară muștele din Cișmigiu / din Herăstrău expr. a lenevi, a trândăvi.

a muri ca muștele expr. a muri în număr foarte mare.

a paște bobocii / muștele / vântul expr. a pierde vremea fără rost.

a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun.

a se învârti ca o muscă fără cap expr. v. a se învârti ca un coi într-o căldare

a se vârî ca musca-n curul calului / vacii expr. a interveni în mod inoportun (într-o discuție, într-o acțiune etc.).

muște s. f. (intl.) antecendente penale.

rea de muscă expr. nimfomană.

MUSCĂ s. (ENTOM.) 1. (Musca domestica) (înv. și reg.) mușiță, (reg.) bâză, gâză. 2. musca-calului (Gastrophitus equi) = (înv. și reg.) sclepț, (reg.) muscoi, tăun, gâza-calului, muscă-crăiască, strechea-cailor, trântor-de-cai; musca hoiturilor v. muscă-albastră; muscă-albastră (Calliphora vomitoria) = musca hoiturilor, muscă de carne, muscă-mare, (reg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană; muscă-bețivă v. mușiță; muscă columbacă (Simulium columbaezensis) = (reg.) goangă-de-marhă, muscă-d-a-mică, muscă-năprasnică, muscă-otrăvitoare, muscă-rea, muscă-veninoasă; muscă de carne v. muscă-albastră; muscă-mare v. muscă-albastră.

MUSCĂ s. v. albină, gânganie, gâză, hexapod, insectă, mișină.

MUSCĂ s. (ENTOM.) 1. (Musca domestica) (înv. și reg.) mușiță, (reg.) bîză, gîză. 2. musca-calului (Gastrophitus equi) = (înv. și reg.) sclepț, (reg.) muscoi, tăun, gîza-calului, muscă-căiască, strechea-cailor, trîntor-de-cai; musca-hoiturilor (Calliphora vomitoria) = muscă-albastră, muscă-de-carne, muscă-mare, (reg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană; muscă-albastră (Calliphora vomitoria) = musca-hoiturilor, muscă-de-carne, muscă-mare, (rcg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană; muscă-bețivă (Drosophila funebris) = bețivă, rnușiță, musculiță-de-vin; muscă-columbacă (Simulium columbaczensis) = (reg.) goangă-de-marhă, muscă-d-a-mică, muscă-năprasnică, muscă-otrăvitoare, muscă-rea, muscă-veninoasă; muscă-de-carne (Calliphora vomitoria) = musca-hoiturilor, muscă-albastră, muscă-mare, (reg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană; muscă-mare (Calliphora vomitoria) = musca-hoiturilor, muscă-albastră, muscă-de-carne, (reg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană.

muscă s. v. ALBINĂ. GÎNGANIE. GÎZĂ. HEXAPOD. INSECTĂ. MIȘINĂ.

MUSCA-BOULUI s. v. streche.

MUSCA-CAILOR s. v. tăun.

MUSCĂ-ALBASTRĂ s. v. viermănar.

MUSCĂ-DE-BÂZAI s. v. streche.

MUSCĂ-DE-BÂZĂIT s. v. streche.

MUSCĂ-DE-BÂZDĂRAT s. v. tăun.

MUSCĂ-DE-BÂZDĂRIT s. v. streche.

MUSCĂ-DE-CAL s. v. căpușă.

MUSCĂ-DE-HOIT s. v. viermănar.

MUSCĂ-DE-VIERMI s. v. viermănar.

MUSCĂ-MĂRHASCĂ s. v. tăun.

MUSCĂ-NĂPRASNICĂ s. v. muscă columbacă.

MUSCĂ-NĂZDRĂVANĂ s. v. musca hoiturilor, muscă-albastră, muscă de carne, muscă-mare.

MUSCĂ-OARBĂ s. v. tăun.

MUSCĂ-OTRĂVITOARE s. v. muscă columbacă.

MUSCĂ-REA s. v. muscă columbacă.

MUSCĂ-VÂNĂTĂ s. v. viermănar.

MUSCĂ-VENINOASĂ s. v. muscă columbacă, viermănar.

MUSCĂ-VERDE s. v. viermănar.

musca-boului s. v. STRECHE.

musca-cailor s. v. TĂUN.

musca-hanțului s. v. MUSCA-HOITURILOR. MUSCĂ-ALBASTRĂ. MUSCĂ-DE-CARNE. MUSCĂ-MARE.

muscă-albastră s. v. VIERMĂNAR.

muscă-căiască s. v. MUSCA-CALULUI.

muscă-d-a-mică s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.

muscă-de-bâzdărat s. v. TĂUN.

muscă-de-bîzai s. v. STRECHE.

muscă-de-bîzăit s. v. STRECHE.

muscă-de-bîzdărit s. v. STRECHE.

muscă-de-cal s. v. CĂPUȘĂ.

muscă-de-hoit s. v. VIERMĂNAR.

muscă-de-marhă s. v. STRECHE.

muscă-de-viermi s. v. VIERMĂNAR.

muscă-mare s. v. ÎMPĂRĂTEASĂ. MAMĂ. MATCĂ. REGINĂ.

muscă-mărhască s. v. TĂUN.

muscă-năprasnică s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.

muscă-năzdrăvană s. v. MUSCA-HOITURILOR. MUSCĂ-ALBASTRĂ. MUSCĂ-DE-CARNE. MUSCĂ-MARE.

muscă-oarbă s. v. TĂUN.

muscă-otrăvitoare s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.

muscă-rea s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.

muscă-tăună s. v. TĂUN.

muscă-veninoasă s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ. VIERMĂNAR.

muscă-verde s. v. VIERMĂNAR.

muscă-vînătă s. v. VIERMĂNAR.

Aquila non capit muscas (lat. „Vulturul nu prinde muște”) – proverb latin, foarte răspîndit. Se folosește și azi, la fel ca în vremea lui, spre a semnala metaforic că lucrurile fără însemnătate nu trebuie să constituie o preocupare pentru un om de seamă, întocmai cum vulturul semeț nu se interesează de niște biete musculițe. (Vezi loc. De minimis non curat praetor).

Ca musca la arat – ultimul vers din fabula Musca de Al. Donici. După munca pe ogor, un bou se îndrepta spre casă. O muscă se așezase pe jugul lui. „De unde vii, soro?” – o întreabă altă muscă întîlnită în cale. Cu un aer supărat, cealaltă îi răspunde: „Nu vezi că noi ne-ntoarcem din cîmp, de la arat?!” Și fabula se încheie cu morala: „Spre laudă deșartă / Mulți zic: noi am lucrat; / Cînd ei lucrează-n faptă / Ca musca la arat”. Expresia e deci întrebuințată pentru a caracteriza pe cei care își atribuie meritele altora; se împăunează că au luat parte activă la o muncă, dar în realitate rolul lor a fost inexistent. Fabulistul rus I.I. Dimitriev a scris pe aceeași temă o fabulă intitulată de asemenea Musca (1803). Maiakovski folosește expresia în poezia satirică Muștele opoziției la Congresul Sovietelor: Toți discută: / Oh și ah, / cum va fi, / puterea sovietică nu e rea? / dar dacă vom ajunge / pe coarnele boului istovit, / vor striga cei dintîi: „noi am arat!” LIT.

MUSCĂ s. f. I. (Entom.) 1. (Și în sintagmele muscă năzdrăvană, MARIAN, INS. 366, JAHRESBER. XII, 141, XIX-XX, 47, muscă de casă, CUPARENCU, V. 46, DER) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentru supt; (regional) bîză, gîză (Musca domestica). Ca musca la dulceața mieriei (a. 1642). GCR I, 98/5. Paingul carele întinde mrejile sale prin case și prin multe locuri și cînd cade în mreaja lui muscă sau albină. CHEIA ÎN. 10^v/11. Și-i ungea cu miere ca să-i mănînce muștele. MUSTE, LET. III, 22/17. Cînd întru în casăle ominilor mă fac în multe chipuri di năluciri; mă fac: ogar, găină, muscă (a. 1799). GCR II, 172/2. Nu era prea multe muște pișcătoare. DRĂGHICI, R. 160/29, cf. CONACHI, P. 268. Ian feriți într-o parte că eu îi sînt popa. Acuș o să-nvie ca o muscă de iarnă. ALECSANDRI, T. I, 164. Cum erau filele [ceaslovului] cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coș în cămară. ISPIRESCU, L. 316. Bonzăiau muște pe o farfurie cu slănină uscată. C. PETRESCU, Î. II, 206, cf. id. S. 129. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. II, 518. Veneau . . . roiuri de gînduri neplăcute, exasperante și lipicioase ca muștele. V. ROM. iunie 1954, 155. Musca s-a întors în colivie, a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, P. T. 110. Vei pieri-n a vieții ceață, Ca-n borcanul de dulceață Viespea galbenă sau musca. BENIUC, V. 18. Două muște Fac haluște Un cocoș Toarnă-n coș. MARIAN, INS. 487. Cu o lingură de miere prinzi mai multe muște decît cu douăzeci de butoaie de oțet. ZANNE, P. I, 559, cf. 560. Musca, și de nu mușcă tare, tot ți-aduce supărare. id. ib. 561. Pentru o muscă își dă palme, se zice despre omul iute, mînios și îndărătnic, id. ib. 564, cf. MARIAN, INS. 378. Musca cînd își vîră tot capul în miere acolo și-l lasă, se spune despre omul, lacom pe care lăcomia îl duce la pieire. Cf. ZANNE, P. I, 561. De n-ar fi muscă pe resteu, ar rămîne pămîntul nearat, se spune în ironie despre cei care își dau importanță dar nu lucrează conștiincios. Cf. id. ib. 562. Vulturul după muște nicicum aleargă, se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. Cf. id. ib. 713. Cu mîna închisă muște nu poți prinde. Cf. id. ib. 247. Se ținea ca să înghită un bivol și de abia înghiți o muscă mică. Cf. id. ib. III, 583. Ce e mică, mititea Și se ferește și vodă de ea (Musca). ȘEZ. XIII, 26. ◊ (În context figurat) Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul. EMINESCU, O. I, 132. ◊ F i g. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (De-a) musca-n groqpă = numele unui joc de copii. PAMFILE, J. I, 51, cf. 128. ◊ E x p r. A se aduna (sau a se strînge, a veni) ca muștele la miere = a se aduna în mare număr și cu mare plăcere, acolo unde se pot realiza foloase sau cîștiguri. Cf. BARONZI, L. 41, ZANNE, P. I, 565, III, 670, 671. A se lua după muscă = a se lua după povățuitori răi. ZANNE, P. I, 562, cf. MARIAN, INS. 377. A-i veni (cuiva) musca la nas = a se supăra. ZANNE, P. I, 565, cf. MARIAN, INS. 378. A-i lua (cuiva) musca de la nas = a domoli avîntul sau pornirile (cuiva), a nu lăsa (cuiva) libertate de acțiune sau de mișcare, a ține din scurt. Cf. ZANNE, P. I, 564, MARIAN, INS. 378. A spune (sau a scrie) muscă pe perete = a spune lucruri fantastice, de necrezut. BARONZI, L. 44, cf. ZANNE, P. I, 565, V, 587, MARIAN, INS. 379. De cînd se scria musca pe perete = de demult; niciodată. Cf. ISPIRESCU, L. 1, ZANNE, P. I, 565, MARIAN, INS. 379. Ca musca-n lapte = (în mod) nepotrivit; nepoftit. ZANNE, P. I, 564, cf. VI, 453, MARIAN, INS. 378, 379, PAS, Z. I, 293. A se vîrî ca musca în băligar = a se vîrî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. Ho, cotoroanțo, ho ! răcni Ion deodată la maică-sa. Ce te vîri ca musca-n băligar ? REBREANU, I. 279. A fi (sau a se simți, a se ști) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se simți, a se ști) vinovat. Cf. ISPIRESCU, ap. GCR II, 376, ZANNE, P. I, 563, III, 44, MARIAN, INS. 378, STĂNOIU, C. I.67. A se bate de muscă = a sta degeaba. În timp ce d-tră vă bateți de muscă, în alte armate se lucrează mereu. BRĂESCU, M. B. 128. Se bătea toată ziulica de muscă. CV 1949, nr. 5, 34. Are iapa muscă, se spune despre oamenii nervoși, neastîmpărați sau nerăbdători. Cf. ZANNE, P. I, 488. A se bate ca de muscă = a nu-și găsi locul, a fi neastîmpărat. id. ib. IX, 670. A avea gustul muștelor = a avea obiceiuri rele. Cf. id. ib. I, 562. A face musca cît cămila = a exagera, a face din țînțar armăsar, id. ib, 563. Rea (sau, rar, rău) de muscă = (persoană) care nu-și poate înfrîna simțurile; (om) senzual. Cf. PAMFILE, CR. 245. Așa cum era . . . rea de gură, rea de muscă. . . , avea hazul ei. M. I. CARAGIALE, C. 125. Fusese rea de muscă. PAS, Z. III, 278. Îi muít mai tînără . . . și-i rea de muscă. CAMILAR, N. I, 269. A-i pieri (cuiva) musca = a se potoli. PAMFiLEj CR. 245. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. Cf. dl. Șă se audă musca !, se spune pentru a impune o tăcere totală. Cf. IORDAN, STIL. 278. ◊ Muscă neagră (sau cenușie, mănînțică) = specie de muscă (I 1) foarte mică (Musca corvina). Cf. MARIAN, INS. 370. .Muscă de gunoi (sau de baligă, verde) sau musca țiganului = specie de muscă (I 1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). Cf. id. ib. 369, PĂCALĂ, M. R. 32, H XVI 226. ◊ C o m p u s e: muscă-mare (sau -albastră, -de-carne, -năzdrăvană) sau musca-hoiturilor (sau -hanțului) = insectă mai mare decît musca (I 1), avînd culoarea albăstrie; (regional) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). Cf. CUPARENCU, V. 46, MARIAN, INS. 366, SIMIONESCU, F. R. 355; muscă-de-cireșe = insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brîulețe castanii pe pîntece, care își depune ouăle în cireșe ; musculița-cireșelor (Rhagoletis cerasi). Cf. MARIAN, INS. 389, PĂCALĂ, M. R. 32, SIMIONESCU. F. R. 359; musca-calului sau musca-cailor (sau -cîinelui), muscă-de-cal (sau -căiască, -cîinească) = a) (și în compusele musca-vitelor, MARIAN, INS. 365, ALR SN III h 753/170, muscă-rea, ALR SN III h 753/250, muscă-veninoasă, ib. h 753/250, muscă-verde, ib. h 753/310) insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor ; (regional) muscoi (I 1 c), gîza-calului, strechea-cailor, trîntor-de-cai (Gastrophilus equi sau pecorum, intestinalis) ; b) insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe cîini; (regional) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goandă-de-cîini, goandă-cîinească (Hippobosca equiría). Tremise sprinșii muștele cînești. PSALT. SCH. 251/11, cf. PSALT. 159, 221. Muște cînești le-au trimis să-i pișce. DOSOFTEI PS. 262/1, cf. LB, MARIAN, INS: 363, 396, DR. V, 149, SIMIONESCU, F. R. 358. Muștele de cal puse într-o vișină și date bolnavului pentru aceeași boală. CANDREA, F. 407, cf. H I 40, II 80, III 140, IX 143, X 151, XI 428, 437, XII 266, ȘEZ. VI, 44, ALR SN III h 753. (La sg. cu valoare de pl.) Voiu trimite . . . peste casele tale muscă cîinească. BIBLIA (1688), 44²/24; muscă-bețivă (sau -de-struguri, -de-poamă, -de-vin, -de-a-mă-nuntă) = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (I 1); (regional) muștiță (1), bețivă, musculiță (I 1) (Drosophila funebris sau. fenestrarum). Cf. MARIAN, INS. 393, ALR SN i h 243; muscă-de-viermi (sau -albatră, -verde, -vînătă, -veninoasă, -de-hoit, -cu-streaped, -răsunătoare) sau musca-cîinelui = viermănar. (Sarcophaga carnaris). Cf. CUPARENCU, V. 46, MARIAN, INS. 382, JAHRESBER. XII, 119, XIX-XX, 25, SIMIONESCU F. R. 356, ALR II 6 575; musca-morților = insectă ceva mai mare decît musca (I 1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). Cf. MARIAN, INS. 386, 387; muscă-columbacă (sau -rea, -veninoasă, -năprasnică, -otrăvitoare, -de-șarpe, -de-cea-mică, -d-a-mică, -mușcătoare) = insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacînd vitele și inoculîndu-le un lichid toxic care le poate provoca moartea ; (regional) goangă-de-marhă (Simulium colum baczensis). Cf. CUPARENCU, V. 47, MARIAN, INS 332, 333, JAHRESBER. XII, 164, XIX-XX, 25, SIMIONESCU, F. R. 366. Era spre seară și musca-rea se rătăcise undeva peste păpușoiștile verzi. CAMILAR, C. 48. Iorgovane, nu mă tăia de tot ! Dacă mă tai, io oi face muscă-d-a-mică șî ț-oi omorî calu tău. ALRT II 2, cf. ALR II 6 572/2, 27, 29, 95, 228, 250, 762, 848, 886, 899 ; (regional muscă-de-bîzdărit (sau -de-bîzai, -de-bîzăit, -de-marhă) sau musca-boului = streche (hypoderma bovis). Cf. ALR I 1 894/255, 259, 345, 359 ; (regional) muscă-de-bîzdărat (sau -mărhască) = streche (Hypoderma bovis): b) tăun (Tabanus bovinus). ib. 1 894/295, 339, 343, 351 (învechit) muscă-oarbă (sau -tăună) = tău; (țabanus bovinus). Cf. CUPARENCU, V. 46, 47 (regional) muscă-dălăciță = „muscă otrăvită din cauza căreia moare vita”. ALR II/605 (învechit) musca-fructului-alb = muscă care „năzuiește și face mușiță la brînzuri (Cutris). CUPARENCU, V. 46. ♦ Muscă artificială = imitație de muscă (I 1), folosită de pescari în locul celor naturale. Cf. ATILA, P. 185, DER. Muște zburătoare (sau volante) = mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în cîmpu vizual, indicînd congestia retinei, o anemie etc Cf. BIANU, D. S. (Categoria) muscă = categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme); boxer care faci parte din această categorie. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 2. (Învechit și popular; regional și în sintagma musca grădinii. CHEST. VI 35/16) Albină (Apis mellifica). De s-ar învăța cei mai mari de pre niște muște fără minte cum se ține domnica ; că toată albina își apără cășioara și hrana lor cu acele și cu veninul său. URECHE, LET. I, 188/5. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albínăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar: nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. Tata a fost stupar și tata știa cîte muște fug dimineața și cîte vin sara la stup. RĂDULESCU-CODIN, Î. 303. Roi de muște. CHEST. VI 147/32. Nu fac toate muștile mere. Cf. NECULCE, L. 355. ISPIRESCU, L. 14, MARIAN, INS. 376, ZANNE, P. I, 557. ◊ (Cu sens colectiv) Are multă muscă. MARIAN, INS. 144. Am un stup cu muscă multă. CHEST. VI 25/26. ◊ C o m p u s: (regional) muscă-mare = regina albinelor; matcă (1). ALR I 1 680/815. P. g e n e r. Insectă. Nuorul ceal de lăcuste cum vine o oaste stol. În loc ni s-au luat soarele de desimea muștelor. M. COSTIN, ap. GCR I, 201/20. Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare A popoarelor de muște sărbători murmuitoare. EMINESCU, O. I, 85. Forma acestor muște [efemeride] lungi, cu aripi mari, e a unei mici lăcuste. ATILA, P. 63. Acest vierme de la un timp, făcîndu-și aripi, se preface în gîză (muscă, insectă). ȘEZ. IV, 116, cf. ALR I 1 199/23, 94,174, 835. ♦ C o m p u s e: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis)-, (regional) muscă-verde (sau -de-pădure) = ploșniță-de-cîmp. Cf. ALR I 1899/122, 363, 522; muscă-de-brad = car-de-pădure (Bostrychus typographus). ALR SN III h 748/551; (învechit) muscă-țînțară = țînțar (Culex). CUPARENCU, V. 47. 4. (Regional) Fugău (Hydrometra stagnorum sau paludum). (Glimboca-Caransebeș). ALR II 6 563/27. II. P. a n a l. 1. Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară; (rar) buche, musculiță (II 1). Omul ce poartă muscă (musculilă) la buză, e pătimaș de ceva. GOROVEI, CR. 40. Mustața mică, mătăsoasă, avea parcă sub ea un soi de sedilă, pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. CAMIL PETRESCU, O. I, 514. ♦ (Și în sintagma mustăcioară-muscă) Mustață mică, lăsată să crească pe scobitura de sub nas. Intră pe ușă un bondoc smead, sclivisit, cu mustăcioară-muscă sub nas. STANCU, R. A. IV, 244, cf. V, 106. . (Popular) Vînă neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). Cf. CANDREA, F. 46. I se vede în marginea ochiului drept, sub frunte, unde începe nasul, o pată albăstrie căreia moașele îi zic ”muscă". SADOVEANU, O. XIII, 739, cf. PĂCALĂ, M. R. 160, ȘEZ. VI, 44, ZANNE, P. IX, 340. 3. (Regional) Cavitate pe care o prezintă dinții calului, pînă la vîrstă de șase ani; (regional) mursă² (1), mișină (4), negreață, butură. Cf. DR. V, 289, A VI 3, 26. Calul de dar nu-l cată de muscă la măsele. ZANNE, P. I, 346. 4. (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. Cf. L. ROM. 1961, nr. 1, 29. 5. (Regional; mai ales la pl.) Broderie cu floricele sau cu motive naționale (cusută cu amici sau cu ață neagră). Cf. MARIAN, INS. 379, PĂCALĂ, M. R. 319, LEXIC REG. 30, 80. Nu știe să facă o muscă sau nu știe să facă două, care nu știe să coasă rîuri pe cămăși. MARIAN, INS. 379.6. (Regional) Altoi (Groși-Baia Mare). Cf. ALR SN I h 218/349, 221/349. 7. (Regional) Cătare (la armele de foc). Cf. DL. 8. C o m p u s: (regional) muscă-căiască =numele unei boli a calului; (regional) șoarec. Cf. DR. V, 149. – Pl.: muște și (rar) muști. – Lat. musca.