MUSCAR¹ s. m., s. n. 1. S. m. Numele mai multor păsări insectivore din familia muscica- pidelor: a) (și în sintagma muscar negru, SIMIONESCU, F. R. 138, DOMBROWSKI, P. 283) pasăre cu aripile negre și cu pieptul alb (Muscicapa hypoleuca). Cf. DOMBROWSKI, P. 283, BĂCESCU, PĂS. 115; b) (și ín sintagma muscar gulerat. DOMBROWSKI, P. 287) pasăre cu pene albe în jurul gîtului (Muscicapa albicollis). Cf. DOMBROWSKI, P. 287, BĂCESCU, PĂS. 115; (și în sintagmele muscar cenușiu, SIMIONESCU, F. R. 138, BĂCESCU, PĂS. 115, muscar sur, DOMBROWSKI, P. 281) gelat (Muscicapa striata). Cf. BĂCESCU, PĂS. 115. ◊ Muscar mic (sau roșu, roșietic) = pasăre cu penele brune- cenușii și cu barba, gușa și partea superioară a pieptului de culoare portocalie; gelat roșiatic (Muscicapa parva). Cf. DOMBROWSKI, P. 290, BĂCESCU, PĂS. 115. 2. S. m. Insectă lunguiață, de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală, cu aripile negre, acoperite cu peri și care se hrănește cu musculițe sau cu păduchi de frunze; (regional) ciubotăraș, doftor, doftoroaie, gîndac-de-salcă (Cantharis fusca). Cf. MARIAN, INS. 58, SIMIONESCU, F. R. 293. ♦ (Regional) Viermănar (Sarcophaga carnaris) (Ciocănești-Vatra Dornei). ALR II 6 575/365. ♦ (Regional) Musculiță care servește ca momeală (Ciocănești-Vatra Dornei). ALR II 6 245/365. 3. S. m. (Rar) Pescar cu undița care folosește ca momeală muște (1). Cf. SADOVEANU, V. F. 80. 4. S. n. (Învechit) Apărătoare de muște; polog pentru țînțari. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. 5. S. m. (Regional) Apicultor (Cîmpulung Moldovenesc). CHEST. VI 13/3. 6. S. m. (Regional) Brad atacat de insecte (Galu-Piatra Neamț). GLOSAR REG. 7. S. m. (Bot.; prin Transilv). Burete-pestriț (Amanita muscaria). Cf. PANȚU, PL. – Pl.: (1-3, 5-7) muscari și (4) muscare. – Muscă + suf. -ar.