Definiția cu ID-ul 921907:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUSTAȚĂ, mustăți, s. f. (Și în forma regională musteață; de obicei la pl., cu valoare de sg.) 1. Părul care crește deasupra buzei superioare, la bărbați. Dinții îi străluceau subt tufele de păr ale mustăților. SADOVEANU, B. 38. Mustața lui întoarsă frumos era ca și șorțul de albă. ARGHEZI, P. T. 116. Sub mustățile stufoase, buzele le mișcau monoton. C. PETRESCU, S. 34. ◊ (Considerat ca formînd o pereche) Avea o păreche de mustăți roșii sub nas și niște ochi neliniștiți și răi. SADOVEANU, O. VII 357. Cu o mînă îmi prinse o musteață, iar cu cealaltă mă luă pe după gît. HOGAȘ, M. N. 18. Mustăți pe oală v. oală. ◊ Expr. (Familiar) A-l rîde (sau a-i zîmbi) cuiva mustața = a se bucura. Cum văzu pe Ercule, îi zîmbi mustața. ISPIRESCU, U. 61. A rîde (sau a zîmbi) pe sub mustață = a rîde sau a zîmbi stăpînindu-se ca să nu se bage de seamă. Domnul nostru se zîmbi pe sub mustăți de minciuna ce cîrpise Toderică. NEGRUZZI, S. I 82. A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. Cînd tragi la musteață, de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. ◊ (Familiar, ca întărire a unei afirmații) Să-mi razi (sau radeți) mie mustața dacă nu... = fă-mi ce vrei. Dacă nu vă va pune într-o săptămînă stăpînul pe picioare, să-mi radeți mie mustața! SADOVEANU, O. I 47. ◊ Fig. Inginerul tînăr și elegant își fixase stăruitor privirea la mustățile pînzei. PETRESCU, A. 348. 2. (Mai ales la pl.) Fire lungi de păr, care cresc la unele animale în jurul gurii. ♦ Antenele insectelor. (Glumeț) O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur, Cu musteața răsucită Șede-n ea un mire flutur. EMINESCU, O. I 87. 3. (La pl.) Fire vegetale lungi și subțiri care apar la spicul cerealelor. Grîul... numit ceacîr are mustăți.IONESCU, P. 239. – Variante: musteață, musteți (NEGRUZZI, S. I 37, ALECSANDRI, P. P. 209) și mustețe (SLAVICI, N. I 187), s. f.