MUTÉLCĂ s. f. 1. Piesă de metal de mărime variabilă, găurită la mijloc, cu filet pe pereții găurii, și în care se îmbucă spirala unui șurub sau o tijă cu filet corespunzător. Un om c-un ciocan de fier într-o mînă și c-o cheie pentru mutelci în alta, s-apropie de gară, cercetînd cu de-amănuntul închegătura liniei. SP. POPESCU, M. G. 28. Punea pe argații lui, în timp ce mașiniștii dormeau fără grijă, să strice, ici o roată, colo să desfacă o mutelcă sau să taie o curea. ANGHEL, PR. 83, cf. 82. Prin niște găuri [fierul plugului] se leagă cu cuie de fier ghivintuite și prevăzute cu mutelci (piulițe) de cormună (cormană). PAMFILE, I. C. 150, cf. id. A. R. 36, SOARE, MAȘ. 9. Mutelcă care reprezintă punctul de legătură între lanț și manșon. IONESCU-MUSCEL, FIL. 263, cf. 136. Beregata domnișorului pomădat umbla . . . în sus și-n jos ca o mutelcă. CAMILAR, N. II, 142, cf. LTR², A VI 26. ♦ (La pl.) Sfere de plumb găurite, înșirate pe coarda de jos a volocului sau a plasei de pescuit, ca să le țină la fundul apei. Cf. ANTIPA, P. 61, PAMFILE, I. C. 66. 2. (Prin Mold. și Dobr.) Coarbă; p. r e s t r. parte a coarbei în care se fixează vîrful. Cf. H VI 172, XIV 399, ALR II 6 662/514. 3. (Regional; în forma mutercă) Șurubelniță. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 4. (Regional) Mitră² (1). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Pl.: mutelci. – Și: (regional) mutercă (CIHAC, II, 207), mutearcă (BARCIANU, ALEXI, W.), mutarcă (LTR²) s. f. – Din pol. muterka, ucr. мутерка. Cf. m u t ă r.