MUZICAL, -Ă adj. 1. Care aparține muzicii, privitor la muzică, de muzică, pentru muzică ; (învechit) muzicesc¹, (neobișnuit) muzicos. Pe ulițe, pînă după miezul nopții, se preumbla oameni cu felurimi de organe muzicale. CR (1830), 302²/14, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Istoria și viața . . . țărănimii române, a căror expresie muzicală e doina. GHEREA, ST. CR. III, 391, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Faima acestui cîntăreț și compozitor muzical nu trecuse încă de granițele tîrgului nostru. SADOVEANU, E. 125. Cîteva clipe nu îndrăzni să-l tulbure în exercițiul lui muzical. CAMIL PETRESCU, N. 107. Capitala țării noastre va trăi un eveniment muzical de o importanță deosebită. FLACĂRA 1967, nr. 36, 4. ◊ Accent muzical = pronunțare realizată prin ridicarea sau prin coborlre tonului; accent melodic. Cf. IORDAN, L. R. 153. Limbile slave meridionale au cunoscut accenti muzical și cantitativ. ROSETTI, I. SL. 29. În numeroase limbi vechi (greaca veche, latina clasică), accentuarea se făcea îndeosebi cu ajutori accentului muzical. DER I, 14. ♦ (Despre instituții, reprezentații etc.) în care se execută compoziții, arii de muzică (2). Serată muzicală. ȘĂINEANU, D. U. O altă machetă prezintă vizitatorilor teatrul muzical din București. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 382. 2. Înzestrat cu simț, pricepere, talent pentru muzică (1). (Glumeț) Am acuma [din cauza răcelii], pe lîngă ureche muzicală, și nasul foarte muzical. CARAGIALE, O. VII, 130. 3. F i g. Melodios, armonios. In toată acea armonie de sunete se simțea perfect tehnica maestrului, limba lui aleasă și muzicală. VLAHUȚĂ, A. II, 100. Un șuier lung . . . trezește somnul codrilor, toată valea auiește de un ecou frumos, muzical. id. ib. M, 33. începu să vorbească în surdină, c-o voce dulce, aproape muzicală. BART, E. 397. ◊ (Adverbial) Un geamăt răsună tînguitor și muzical. TEODOREANU, M. II, 27. La schit, în acea clipă, începu să cînte muzical toaca de vecernie. SADOVEANU, O. IX, 184. ♦ (Ironic) Sunător, zornăitor. Armăsarul față de cal este un sergent major pe lîngă un civil: strașnic în uniformă . . . , cu sabia lui bine strînsă pe șolduri și cu pinteni muzicali. ARGHEZI, C. J. 133. – Scris și: (după fr.) musical. – Pl.: muzicali, -e. – Din fr. musical.