mîne (est) și mîĭne (vest) adv. (lat. mane, dimineața, la începutu zileĭ; it. mane. Cu înț. rom. se zice it. dimani și domani, pv. dama[n], fr. demain, cat. dema [lat. *demane], sp. mañana, pg. amanhâ. V. mînec și dimineață). În ziŭa următoare celeĭ de azĭ: mă voĭ duce mîne, că azĭ n’am timp. Mîne dimineață (mîne la amează, mîne seară, mîne noapte), mîne în timpu diminețiĭ (ameziĭ, seriĭ, nopțiĭ). Ca mîne, curînd, nu peste mult timp: ca mîne vom muri. – Se zice și mînĭ, maĭ ales în mînĭ dimineață, mînĭ poĭmînĭ. Mare lucru să nu ploaĭe la vre-o mînĭ (adică: mîne, poĭmîne. VR. 1909, 12, 422).