MÎNÉRE s. f. Faptul de a m î n e a. 1. (Învechit și popular) Popas peste noapte; (regional) mas. Cf. m î n e a (1). Cf. LB, PONTBRIANT, D., BARCIANU. 2. (Învechit) Oprire într-un loc; rămînere. Cf. m î n e a (2). Nu mînea de două ori la un loc. . . ca să nu-i afle mînerea, AMIRAS, LET. III, 114/5, cf. POLIZU. – V. mînea.