MÎNEZÍ adv. (Transilv. și Ban.) A doua zi, în ziua următoare; mîine (1). Purcelului de-i vei tăia urechile și coada din grădină, mînezi numai se aibă loc pre unde se va vîrî, apoi îl vei găsi acolo. ȚICHINDEAL, F. 138/10, cf. BARONZI, L. 59. Trăseseră de gazdă, pentru ca mînezi să plece mai departe. SLAVICI, ap. TDRG. Mînezi, după revărsatul zorilor, vine moașa cu trei fetițe de vîrstă pînă la șeapte ani. MARIAN, NA. 154. Așa mînezi de dimineață a și plecat împreună cu fiu-său, mânînd oile și caprele la munte. id. S. R. II, 121. Împăratul îi mai îngădui vreme pînă mînezi, ap. DDRF, cf. CDDE. Atunci iapa mi să repede și nu mergea așa, făr-ca vijelia și mînezi ia ameazi sosesc ia casa lui Ciprian. CĂTANĂ, P. B. I, 13. Mînezi de dimineață, baba sculă fata și o mînă cu oile la pășune. id. ib. II, 24, cf. 99, III, 3, 32. Pînă mînezi ce-a răsărit soarele, era în locul colibei un palat mai altfel ca al împăratului. MERA, L. B. 9, cf. 10. Mînezi. . . veni șarpele după om, să-l ducă de unde l-a adus. PĂCALĂ, M. R. 150. Ține nunta pîn-la dzîuă. Mîńezî prînzu-i la cumetri. ARH. FOLK. III, 55. Mînidzî să duŝi. ib. 83, cf. 40, 56, 72, ALRT II 9, ZANNE, P. I, 628. - Mîne¹ + zi.