MÎNJIT, -Ă adj. Murdar, pătat, (regional) mînjelit. Cf. LB, POLIZU, PONBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. O droaie de dănciuci. . se jucau în noroi, stropiți și mînjiți din creștet pînă-n talpă, STĂNOIU, C. I. 42. Din afară smălțuit Și dinlăuntru mînjit, se zice despre cel care este mai rău decît pare a fi. ZANNE, P. V, 600, cf. IV, 172. ◊ (Substantivat) N-am mai văzut un mînjît ca tine. Com. MARIAN. ◊ F i g. E în mine o tristețe mînjită, ca de moarte. CAMIL PETRESCU, U. N. 397. – Pl.: mînjiți, -te. – Și: (regional) mîjít, -ă adj. ALR II/36. – V. mînji.