MÎNZIȘOR s. m. Diminutiv al lui m î n z (1); (regional) mînzuc, mînzuleț, mînzuț, mînzușor. Cf. DDRF, TDRG, MARIAN, Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 1 106/582, 1 107/385, 582. ♦ (Învechit) Pui de măgăriță. Iată împăratul tău vine, șade spre mînzișor de asin. CORESI, EV. 103, cf. GCR I, 36/5. - Pl.: mînzișori. – Mînz + suf. -ișor.