MÎNĂTOR, -OARE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Mînătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînător = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul.