MÎRLÁN¹ s. m. Om prost crescut, necioplit, grosolan, bădăran, țopîrlan; prostănac. Di-acuma bădie Lică, ai să vezi, țî-i frec eu pi mîrlani ! Au sî să-nvețe dumnialor să mă cunoască șî sî mă pominiască. C. PETRESCU, Î. II, 200. Pînă atunci îi ținuse calea, rușinat să nu cunoască lumea că i s-au aprins călcîiele după o fată de mîrlan. id. R. DR. 294, cf. 117. Fi-le-ar mama lor a dracului de mîrlani, că sar din vîrful carului cu coceni și n-au nimic și cînd este la birje, se fac de baftă. P. CONSTANT, R. 126. Mă mîrlanilor, vedeți să nu udați pînza asta, se răsti la cei doi soldați care vîsleau. CAMIL PETRESCU, O. II, 172, cf. SCRIBAN, D. Cînd vor ieși din facultate, nu vor mai fi mîrlani. V. ROM. octombrie 1954, 90. Doctorul mârlanului de aci era sanitarul, care îl îndopa cu chinină și cu sare amară. PAS, Z. III, 249. Domnule colonel, puneți-vă gradul în bătaie, că mîrlanul nici nu se mișcă. CAMILAR, N. II, 106, cf. 246, 295, 376, COMAN, GL. ♦ (Regional) Om fără caracter. Cf. PAȘCA, GL., DR. I, 288. - Pl.: mîrlani. – Și: (regional) mîrlean s.m. DR. I, 288. – Etimologia necunoscută.