Definiția cu ID-ul 1333207:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎZGĂLÍ vb. IV. T r a n z. 1. A murdări, a mînji, a păta. Pentru ce pricină v-ați mîzgălit obrazele cu cenușă și cu cărbuni negri? BĂRAC, ap. TDRG, cf. POLIZU. Căprarul se opri lîngă tulpina unui brad foarte gros, cu coaja crestată și mîzgălită de rășină. REBREANU, NUV. 289. Dintr-un grup de oameni se desfăcu brutarul, mîzgălit de cocă și făină. ARGHEZI, P. T. 118. Și-a măzgălit cămașa. ALR II 3 363/182, 272, 284, 349. (R e f l.) Spală-ți mînile, că tot te-ai mîzgălit. BREBENEL, GR. P. M-am mâzgălit dă sînge. ALR II 3 477/310, 334, cf. 3 209/325. ◊ F i g. S-au dat spre curvie și beție, drept aceea s-au otrăvit de aceia ale cărora muieri și fete le măsgălise. ȘINCAI, HR. II, 25/1. ♦ P. e x t. (Regional) A spăla prost, fără a îndepărta murdăria, a spăla de mîntuială, a mozoli (3). Numa l-a mîzgîlit. N-a spălat bine. ȘEZ. IX, 149. ♦ (Prin Transilv.) A murui1 (1) (cu pămînt). Cf. ALRM II/I h 279, A I 12, 13. 2. A scrie, a desena sau a picta urît, neîndemînatic, murdărind hîrtia, pînza etc., a mînji; p. g e n e r. (adesea depreciativ sau glumeț) a scrie, a desena sau a picta. Mîzgăiesc păreții. EMINESCU, N. 118. Își scotea carnetul unsuros din buzunar, mîzgălea în el ceva, apoi îngîna încet. DUNĂREANU, N. 13. Mîzgălise versuri spre a-și ușura inima. REBREANU, I. 136. Ai mîzgălit și tu trei articole de gazetă și acum vorbești de arta nouă. CAMIL PETRESCU, T. II, 24. Condica de consultații de la spital era toată mîzgălită de schițe admirabile. BART, E. 172. Inspectorul a scos un teanc de hîrtii. A început a mîzgăli hîrtia. STANCU, D. 303, cf. id. R. A. IV, 39. Potrivi pe genunchi o hîrtie și începu să mîzgălească la întîmplare niște semne fără înțeles. V. ROM. aprilie 1 954, 133. Omul nu mai îndrăznește. . . să spună că bărzăunii au fost mîzgâliți chiar de domnul Mihalache pe recipisă. PAS, Z. I, 154. Tocmai începuse să mîzgălească cu degetul niscai figuri pe aripa prăfuită a trăsurii. GALAN, Z. R. 10. ◊ A b s o l. Să nu mîzgălească mult. Note concise, vibrante, asta trebuie. REBREANU, R. I, 183. ◊ F i g. Vîrfurile cele mai înalte zgîrie cerul pe alocuri, zmîngălind cu calcarul lor cîteva stele albe. BOGZA, O. 340. – Scris și: mîsgăli. – Prez. ind.: mîzgăiesc. – Și: (regional) mîzgîlí, măzgălí, zmîngăli vb. IV. – Mîzgă + suf. -ăli.