măciucă sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 85^r/17 / V: (reg) ~ioacă, mocioacă, moc~ / Pl: ~uci, (înv) ~uce / E: ml *matteuca] 1 Bâtă lungă și groasă, cu măciulie la unul dintre capete, uneori ferecată, folosită în trecut ca armă de luptă Si: mai² (6) Vz ciomag, fuște, ghioagă. 2 (Pfm; îe) A i se face (sau a i se pune, a i se zburli cuiva) părul (sau chica) ~ (în sau pe cap) A fi cuprins de o spaimă puternică Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 3 (Reg) Mai² de bătut rufe, pământ, pari etc. 4 (Reg) Mai² al tâmplarului. 5 (Reg) Baston. 6 (Reg) Băț cu care se duce o sarcină pe umăr. 7 (Reg) Par. 8 (Prc) Parte îngroșată a unei măciuci (1), a unui baston etc. Si: măciulie (1). 9 (Reg) Prânel la fus. 10 Lovitură dată cu măciuca (1). 11 (Reg) Parte îngroșată a unor plante. 12 (Reg) Plaz al plugului. 13 (Bot; reg; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans). 14 (Bot; reg; îc) ~ca-ciobanului Rostogol (Echinops sphaerocephalus). 15 (Bot; reg; îae) Tătarnică (Echinops commutatus). 16 (Arg) Penis.