MĂCIULIE, măciulii, s. f. Capăt bulbucat, îngroșat și rotunjit al unor obiecte. Sub umflătură răsar bube mici, cît măciulia chibritului. STANCU, D. 278. Vîntură în aer măciulia de argint a bastonului, în care soarele scăpară cîteva fulgere. I. BOTEZ, ȘC. 112. Un buzdugan cu măciulia numai de plumb gol. ISPIRESCU, U. 123. ♦ Capsulă. Unii s-au prăpădit de pojar, alții de fiertură de măciulii de mac. SADOVEANU, M. C. 8.