MĂlUG s. n. Diminutiv al lui m a i². Cf. LB, POLIZU, CIHAC, I, 154, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. I. 1. (Regional) Cf. m a i² (I). Cf. VICIU GL., PAȘCA, GL., ALR I 723/148, 150, 215, 249, ALR II 6 670/514, 784, 791. 2. (Regional) Cf. m a i² (II 3). 1 măiugă de her de pisat sare, de cinci litre de her (a. 1 760). IORGA, S. D. XIV, 309, cf. REV. CRIT. III, 159, H XVI 11, ALR II 3 979/105, A I 35. 3. (Regional) Cf. m a i² (II 4). Cf. ALR SN I h 233. II. 1. (Prin Munt.) „Unealtă cu care se bate racul la joagăr”. ALR II 6 454/784, 836. 2. (Prin Transilv.) Unealtă de lemn cu care se bate inul. Cf. LB. 3. (Regional) Tindeche (la războiul de țesut). Cf. ȘĂINEANU, D. U., PAMFILE, I. C. 274, H IV 157, ȘEZ. VIII, 148, ALRM SN I h 306.4. (Regional) Fiecare dintre picioarele de sanie care intră cu un capăt în talpă, iar cu celălalt în oplean (Cămărașu-Turda). VICIU, GL. 5. (Învechit, cu sens neprecizat, probabil) Par, pivot. Este-un cort mare rotat... Cu țerușii de argint, Cum n-a fost nici că mai sînt, Cu măiugi de acioi, Cum nu se află pe la noi. POP., ap. GCR II, 300. Un cort mare rotat, creștetul nerămzat Cu maiugul de argint Ce n-am văzut de cînd sînt. POP., ap. ODOBESCU, S. II, 427. – Pl.: măiuge (POLIZU, ȘĂINEANU, D. U., ALR 3 979/105, 6670/791, ALR SN I h 233) și măiuguri (ALR I 723/148, 150), (rar, m.) măiugi. – Și: (regional) măiúc (ȘEZ. VIII, 148, ALR II 6454/784,6670/784; pl. măiuci) maiúg, maiég (LM), maiéc (LM), mîióg (COSTINESCU) s. n. ; (5) măiúgă (pl. măiugi ALR I 723/215) s. f. – Mai² + suf. -ug. Cf. scr. m a l j u g a.