MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ adj. 1. (Despre unele fructe sau legume) Cu carnea moale și sfărîmicioasă ; cu consistență sau aspect făinos, nisipos, (rar) m ă l ă i o s, (regional) m ă l ă i c i o s, m ă l ă i t¹, m ă l ă i e t ic, m ă l ă i e ț o s, m ă l c ă i a ț; cu gust sălciu, fad (DR. II, 706). Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Numiri de pere: . . .bordușele (mălăiețe). BARONZI, L. 93, cf. COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Pepenii galbeni, după tăria miezului și după dulceața ce o au, se numesc: scorțoși, cînd sînt tari și dulci. . . și mălăieți cînd sînt moi. PAMFILE, A. R. 175. Pere mălăiețe. ȘĂINEANU, D. U. Măr mălăieț. ȚIPLEA, P. P. 62. Cartofi de cele mălăiețe. ALR II 4 090/520, cf. 4090/784, 791, 899, 928. Pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață, se zice unui om leneș, care așteaptă să-i vină toate de-a gata. Cf. ZANNE, P. I, 243, VI, 219, GALAN, Z. R. 393. ◊ (În contexte figurate) Că nu-i măru zermănos Să mușc din el să-l țîp gios; Ce-i o pară mălăiață Și mni-a si pe a mea ziață. CANDREA, Ț. O. 45. C-aiesta nu-i. . . măr putregăios Tot să-l muști și să-l țîpi jos, Ba-i o pară mălăiață Și ți-a fi pe-a ta viață. BÎRLEA, C. P. 158. ♦ Prea copt, fleșcăit ; dospit. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Perele, cari după ce se coc devin moi, se numesc pere mălăiețe. Com. MARIAN, cf. BARCIANU, DS. ◊ Fi g. Iubirea fără dojană nu-i iubire deplină, sinceră, cinstită. E doar un sentimentalism comod, mălăieț și laș. V. ROM. iulie 1953, 261. ♦ (Regional) Cărnos. Cf. ALR SN I h 202. ♦ P. anal. (Rar, despre bolovani de piatră, de sare etc.) Sfărîmicios. Cf. DDRF, TDRG. Piatră mălăiață. H XI 324. 2. F i g. (Depreciativ, despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie ; moale, bleg. Cf. COSTINESCU. Tiranii, mari și mici, sînt mălăieți și trecători ca roua. JIPESCU, O. 2, cf. 156. 3. (Regional, despre pîine) Preparat din făină de grîu amestecată cu mult mălai. Com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ. 4. (Prin Munt.) „Ușor de mistuit”. RĂDULESCU-CODIN. – Pl.: mălăieți, -e. – Mălai + suf. -eț.