MĂMUCĂ¹ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a m ă. 1. (Popular) Cf. m a m ă (I 1). Cf. KLEIN, D. 375, BUDAI-DELEANU, LEX. Cînd tătuca cu mămuca Se juca și șuguia. NEGRUZZI, S. III, 25. Tu lîng-a ta mămucă Lesne vei reînflori. ALECSANDRI, POEZII, 168. Ai înțeles ce ți-am spus? – Da, mămucă. CREANGĂ, P. 6, cf. 80, 176, id. A. 45. Ce-ar fi putut să fie s-a isprăvit, mămucă. GALACTION, O. 72. Numa mămuca știe ce trage cu mine, pînă mă culcă. CAZIMIR, GR. 146, cf. 75. De cînd mămuca ta s-a dus ca o gîzulice pe o rază de soare, pătimim. SADOVEANU, N. F. 6, cf. id. O. VI, 599, IX, 377. Vin îndată, mămucă. Mă doare capul și-s turburat de spaimă. CAMILAR, N. iI, 202. Pe toate mămucile din lume le chinuia gîndul morții fiilor lor plecați. STANCU, R. A. V, 97. Vai! mămucă iubitoare, Inimioara rău mă doare. ALECSANDRI, P. P. 303, cf. 295. Frunzuleană lemn uscat, Cînd mămuca m-a scăldat, Of! că rău m-a mai scăldat. MARIAN, NA. 107, cf. id. Î, 127. Mă duc pe drum în jos, La mămuca, la tătuca. ȘEZ. I, 110, cf. V, 89. Spune mămuchii așa. BÎRLEA, B. 36. 2. (Regional) Cf. m a m ă (I 2) (Pătrăuți- Suceava). Dragu mămuchii. . . ai pe laiță o bucată de mămăligă. I. CR. III, 55. 3. (Regional) Cf. m a m ă (I 3) (Berința- Baia Mare). ALRM I/II H 238/357. 4. (Regional) Cf. m a m ă (I 4). Mămucă, dar ce să-ți dăm, vezi bine că și noi sîntem săraci. RETEGANUL, P. II, 37. – Pl.: (rar) mămuci. – Mamă + suf. -ucâ.