MĂMĂLIGUȚĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă m ă l i g â (1), Are moșioară micuță, bouleni slăbuți, văcușoară, lăpticel și mămăliguță. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 240, cf. I. IONESCU, C. 60/11. O străchinoaie cu brînză cu smîntînă și mămăliguță erau gata. CREANGĂ, p. 10. Găsi un om orb, ce-și mînca mămăliguță cu lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262. Ne lași să mîncăm mămăliguță? D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 42. Fetele mari umblau iute încolo și încoace, aducînd mămăliguță fierbinte pe șervete curate. SADOVEANU, O. II, 446. De multe ori făceam, în ceaunul morarului, o mămăliguță din făină proaspătă. id. ib. IX, 358, cf. I, 91, 375. Cîțiva căței de usturoi cu care vor îndulci mămăliguță. CAMILAR, N. II, 384. Mîncară în fugă caș proaspăt, lapte rece și pastramă gustoasă de oaie, cu mămăliguță caldă. V. ROM. iulie 1954, 82. Pe un cîrpător, mămăliguță fierbinte. RETEGANUL, P. III, 83. Felii de mămăliguță caldă, presărate cu sare. PAMFILE, B. 35, cf. ȘEZ. III, 149, V, 3, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. - Pl.: mămăliguțe. - Și: (regional) măligúță s. f. ȘEZ. VIII, 8, 10, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 730/590, 704, 1989/518, ALR I 4108/526, 6 245/605. – Mămăligă + suf. -uță.