MĂNUNCHIULÉȚ s. n. Diminutiv (hipocoristic) al lui m ă n u n c h i (I 2); buchețel. Slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi cîte douăsprezece mănunchiulețe de flori. ISPIRESCU. L. 232. - Pl.: mănunchiulețe. Și: (regional) mănuchiuléț s. n. CADE. – Mănunchi + suf. -uleț.