Definiția cu ID-ul 953861:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

măr, meri, s.m. – (bot.) Arbore fructifer (Malus pumila). Maramureșul „dispune de o varietate aleasă și o cantitate enormă de fructe, atunci când e an fructifer. Înainte de război (1918), numeroase piețe din orașele Europei centrale, ca și cele din Viena, erau alimentate cu fructele Maramureșului, și anume cu mere și pere” (Papahagi, 1925: 98). Fructele se consumau crude, dar și uscate. Coaja și frunzele de măr se foloseau la prepararea vopselelor (galben, roșu și negru). Utilizat și în magia erotică: „Mâncând un măr, dacă găsești în el nouă sâmburi, îi pui sub perină și vezi cu cine te căsătorești” (Calendar, 1980: 36). ♦ (med. pop.) Tonic muscular, diuretic, depurativ, răcoritor, gastric, laxativ etc. (Dumitru, 1992: 159). – Lat. pop. melus, în loc de malus (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).