MĂRITA vb. I. 1. Refl. (Despre femei, adesea urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau, popular, „după”) A se uni prin căsătorie cu un bărbat ; a se căsători. Acestea sîntu preutesele celea ce după moarte popilor eale s-au măritatu (a. 1 580). CUV. D. BĂTR. II, 340/12. Venindu-i vremea de măritat, o luă acesta, priiatenul împăratului. HERODOT (1645), 331. Muierile cealea, ce când le vor lipsi bărbații de acasă, să vor mărita. BRAV. 131, cf. 134, 135, 140, 171, 204, 205. Mai sus-numita stăpînă-sa s-a prins de dragoste asupra lui și s-a măritat cu dînsul. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Macar de s-ar mărita Marghiolița mai degrabă, ca să scap de-o grijă. ALECSANDRI, T. I, 32, cf. 77, 166. Reginele se măritau, regii se însurau și fanții îmbiau înamorați. EMINESCU, N. 67. Nu erau mai mult decît două săptămîni de cînd se măritase. CREANGĂ, P. 114. Eu nu mă pot mărita, ISĂIRESCU, L. 26. Să nu te măriți pînă nu m-oi întoarce, că pe alta n-o să iau. BUJOR, S. 64. Se măritase fără voie, fugind de acasă. SADOVEANU, E. 128. Cînd fata de șaisprezece ani se măritase, ei erau mai toți la Paris. CAMIL PETRESCU, O. III, 131. Nu vă, fete, supărare. . . Doară vă veți măritare. JARNIK-BÎRSEANU, D. 450, cf. 122, 140, 182, 278, 448, 470, HODOȘ, P. P. 143, ȘEZ. VI, 24, 50, ALR I/II h 250, ALRM I/II h 341, ALRM II/I h 206. Pînă nu m-oi vedea cununată, nu mă țin că sînt măritată ( =să nu te lauzi înainte de izbîndă). Cf. ZANNE, P. IV, 326. Se mărită pometul cu grădina, se spune despre cei bogați care se căsătoresc pentru avere. Cf. id. ib. I, 265. ◊ R e f l. r e c i p r. F i g. Pe splendidele margini de fulguri diafane Se-ngînă, se mărită acele culori varii. HELIADE, O. I, 213. Doi brazi solitarii crescuți pe a lor groapă, Cu cît cresc către ceruri cu-atît ale lor ramur Voiesc să se mărite. id. ib. 354, cf. LM. Slova de foc și slova făurită, împărecheate-n carte se mărită Ca fierul cald îmbrățișat în clește. ARGHEZI, VERS. 20. ◊ T r a n z. O măritară, fără voia ei, după un boiariu mare și bogat. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 139^r/17. Am măritat-o după un cinovnic de la Tulcin. NEGRUZZI, S. I, 59, cf. 73, 246. În loc să-și bată capu ca să mărite pe duduca, el umblă să se însoare. ALECSANDRI, T. I, 338, cf. 203. El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CONV. LIT. XI, 216, cf. CREANGĂ, P. 77. Pe mama o măritase repede bunica. STANCU, D. 6. Totdauna fețișoara Mărită pe fețișoară. ZANNE, P. II, 136. Săracele sutele, Cum mărită mutele. id. ib. V, 616. (în context figurat) A d-a cincea era fățăria și o mărită dăpă fețili bisericești. JIPESCU, ap. GCR II, 261. (F i g.) Iar calul ud de cale, Pămîntu-n loc îl frămîntă Și spuma alb-o mărita Cu sînge roș ce picura Din strînsele zăbale. COȘBUC, P. I, 195. ♦ (Prin Bucov.) Mărita-m-aș sau (t r a n z.) mărită-mă subst. = numele unei hore. VARONE, D. ♦ C o mp u s: (Tranz.) mărită-mă-mamă subst. = ruji-galbene (Rudbeckia laciniata). ♦ (Regional, ironic ; despre bărbați) A se însura stabilindu-se, prin căsătorie, în casa soției. Cf. MARIAN, NU. 6, MOLDOVAN, Ț. N. 80. 2. Tranz. (Glumeț și familiar) A da, a vinde ceva (pe un preț de nimic) pentru a scăpa de el; a se descotorosi (de ceva). În sfîrșit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, și Prepeleac mărită capra. CREANGĂ, P. 43, cf. id. GL., MARIAN, NU. 6. Am cumpărat doi cai și îndată i-am măritat. DR. V, 209. N-am măritat haramu di cal. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. CV 1949, nr. 6, 29. – Prez. ind.: mărit (accentuat, regional, și: mărit ALRM I/II h 341). – Lat. maritare.