MĂRTURISI, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara (1), a afirma, a susține ceva. Agenți ai poliției soseau gîfîind și mărturiseau că au cercetat prin toate ogrăzile și podurile vecine și n-au găsit nimic. SADOVEANU, O. VI 384. Brătulescu mărturisește că nu-și închipuia că Hrisant să ia alt drum decît cel obișnuit. POPA, V. 95. ◊ Absol. Se jură că el n-a fost de servici în noaptea aceea... precum pot mărturisi toți vecinii lui. REBREANU, R. I 99. ♦ A recunoaște, a admite. Cum auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, 158. Și mărturisesc că zestrea asta îmi făcea cu ochiul. ALECSANDRI, T. I 439. ◊ Intranz. Tot nu pot înțelege, mărturisi Boldur Iloveanu, intrigat. C. PETRESCU, R. DR. 107. 2. Intranz. Fig. (Subiectul e un lucru, un eveniment, o faptă etc.) A dovedi, a proba, a arăta. Vorbele trec; vor rămînea faptele, să mărturisească pentru mine. Ele au să mă cufunde ori au să mă izbăvească. SADOVEANU, P. 19. Văzînd o căsuță tupilată și acoperită cu mușchi, care mărturisea despre vechimea ei, a bătut la poartă. CREANGĂ, P. 90. 3. Tranz. A destăinui. Îți părea bine că, la plecare, nu mărturisiseși mamei hotărîrea ta. PAS, Z. I 262. Prietenii care-or să vie cu mine, îmbrăcați în irozi, mi-au mărturisit că-s tufă de parale. ALECSANDRI, T. I 76. Acum îți mărturisesc că nu mai simt acel foc. NEGRUZZI, S. I 47. Refl. Se mărturisește publicului de toate cîte le-a făcut. CARAGIALE, O. III 14. 4. Refl. A se spovedi. Las’ să mă mărturisesc... La un popă creștinesc. ALECSANDRI, P. P. 78. ◊ Tranz. Nu cumva vine la noi și popa, ca să ne mărturisească? SADOVEANU, P. M. 28.