Definiția cu ID-ul 1256287:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂRUNȚÉL, -EA, -ÍCĂ adj., adv., s. f. Diminutiv al lui m ă r u n t. I. Adj. 1. Cf. m ă r u n t (I 1). 9 șiruri mărgăritar mărunțel (a. 1 745). URICARIUL, XI, 224. De-ar fi scule mănunțele, Roagă fluturul ușor Să-mplínească dorul lor. ALECSANDRI, POEZII, 645. Cuviosul bătrîn a plecat cu pasul mărunțel, blagoslovind în dreapta și în stîngă. CARAGIALE, O. II, 285. Sclepiții îs mînînței și vărgați, cu pătături cenușii și gălbii. MARIAN, INS. 353. Ce flori mărunțele, pipernicite, aproape verzi ca și frunzele. GÎRLEANU, L. 30. Cînd bat clopotele cele mărunțele, ies veverițele în poienile de la marginea codrului. SADOVEANU, O. IX, 12, cf. id. N. F. 30. Ea rîdea în liniște, și-i luceau dinții albi, mărunței ca urmuzurile. CAMILAR, C. P. 156. Puii nu-s mai mult Căci s-au prefăcut Stele mărunțele Și luceferele. POP., ap. GCR II, 328, cf. 300, 333. Și pe-ntinsul hainelor Și-mprejurul poalelor Luceau stele mărunțele. JARNlK-BÎRSEANU, D. 512. Omu care-i năcăjit Se cunoaște pe pășît, Că ii pasu mărunțel Și necazu-i după el. MÎNDRESCU, L. P. 19, cf. MARIAN, SA. 233. Ce mi-a fost mai drag pe lume. . . Potecuța prin pădure Pardosită cu alune, Cu alune mânunțele C-așa-i drag puicuței mele. ȘEZ. VIII, 59. Un răvaș că mi-i scria Cu slova mărunțea. MAT. FOLK. 61, cf. 1 436, I. CR. III, 306, GRAIUL, I, 508. Face oauă multe mînînțele. ALR I 1 189/295. Mărunțel ca macu Dar iute ca dracu. ZANNE, P. II, 607. Ciuhurele Mînînțele Merg pe drum înșirățele (Oile). GOROVEI, C. 75, cf. 74, 76, 77. Petricele Mănunțele Cianga, Langa, După ele (Drumul). id. ib. 136. De la noi Pînă la voi Tot mărgele Mărunțele De fuge mîța de ele (Furnicarul). id. ib. 165. Chicățica Mărunțica, Înverzește Și-negrește Și priește (Ploaia). id. ib. 296, cf. 329, PASCU, C. 46. ◊ (Ca determinativ urmînd după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau varietăți ale acestora). Grăunțe de mălai mărunțel. IS. AM. 59v/12, cf. 60v/4. Ce mi-ai da dar, cînd ți-aș înșira pa nume, vere Moțăilă, numirea strugurilor?. . . Uite: strugure tămîios,. . . coada vulpii,. mărunt (mărunțel). JIPESCU, O. 53, cf. ISPIRESCU, L. 243, DDRF. Păpușoiul. . . nemțesc, cicantin, mărunt, mărunțel, portocaliu. PAMFILE, A. R. 68. Făsoalea-ntr-un picior. . . se mai numește și fasole mărunțică. id. ib. 185, cf. id. I. C. 142, MARIAN, V. 198. Dacă s-ar teme omul de vrăbii, n-ar mai semîna malai mărunțel. ȘEZ. I, 219. Păr . . . mărunțâl. ALR I 875/510. Brad mînînțăl. ib. 1923/266, cf. 1950/45. Pițîgușă gușă Ce-ai în gușă?Mălai mănunțăl; – Ce să faci cu el?Să-l dau la puiuți Că-s tare micuț. ALR II 4 354/76. Ceapă de cea mînințică. ib. 6 012/537, cf. ZANNE, P. I, 699. ♦ (Adverbial) Cu mișcări scurte (și dese). Tremura ca varga ținîndu-se de o culisă, pe care o cletina mărunțel. CARAGIALE, O. III, 192. Dumicînd firele de hacimă descîntate mărunțel. . . unge copilul cu amestecătura aceasta. MARIAN, NA. 378. Eu dau mărunțel din picioare. ALR I 1475/257, cf. 1475/385, LEXIC REG. 12. ♦ (Despre scris) Cu litere de dimensiuni (foarte) reduse. (Adverbial) Sfîntul soare-un diecel Să tot scrie mărunțel. JARNIK-BÎRSEANU, D. 176, cf. 332. Scrie tare mărunțel. DOINE, 90. Unul scrie mărunțel, Ca frunza de pătrunjel. MAT. FOLK. 1356. Că acolo badea scrie, Scrie, scrie mărunțel Pe frunza de pătrunjel. ANT. LIT. POP. I, 141. 2. Cf. mărunt (I 3). El era om mărunțel, cam de zile, și ghibos. BĂRAC, T. 45/10. Un flăcău mărunțel, după ce lăsă dulapul, îi puse mîna pe umeri. DUNĂREANU, CH. 224. Plutonierul încruntat și un furier mărunțel, îngropați într-un maldăr de registre și dosare, scriau de zor. BART, S. M. 76. Nu cumva venea pe la dumneata o fetișcană mărunțică, una cu niște ochi negri ca măslinele? STANCU, R. A. IV, 331. Sta pururi la bibliotecă, lîngă o fată mărunțică cu ochii plini de deșteptâciune. CAMILAR, N. I, 114. Cum li se întîmplă adeseori oamenilor mărunței, pe scaun Cristescu arăta cu totul altfel decît în picioare. GALAN, B. I, 7. Se apropie de cei doi tineri o femeie ca de patruzeci de ani, mărunțică, pieptănată simplu. VORNIC, P. 53. Mitrică era un om mărunțel de tot, cu obrajii mici. PREDA, D. 47. Dar ceaușul mărunțel, Mărunțel și ocheșel, Bădiulesei răspundea Și din gură mi-i zicea. TEODORESCU, P. P. 540. Stau rînd caii priponiți. . . Călușei Tot mărunței Cu frîne cruciș pe ei. HODOȘ, P. P. 201, cf. A I 21. ◊ (Învechit și popular, cu determinările „de trup”, „la stat”) Era acel Caplan Gherei hanul cam mărunțăl la stat. AXiNTE URICARIUL, LET. II, 176/33. Aci văzurăm o babă mărunțică de trup. GORJAN, H. II, 206/26. De trup ești mărunțel nu-i vorbă, dar la fire ești mare. CREANGĂ, P. 150. Mărunțel la statu lui. ALR II 3185/762. 3. Cf. m ă r u n t (I 4). Sfarmă var nestins mînînțel. . . și te leagă pe noapte (a. 1 743). IORGA, S. D. XVII, 79. Iacă vă dau o mierțâ de sămînțâ de mac amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. Da-i frumos pe-acolo, bre. . . e numai nisip. . . nisip mărunțel-mărunțel ca macu. REBREANU, NUV. 197. Fărină mînînțauă. ALR I 1372/59, cf. 1813/280. ♦ S p e c. (Despre ploaie, burniță sau ninsoare) Cu stropi sau fulgi mici și deși. Plouă ploaie mărînțîcă. ALR SN III h 790/537. Ploaie ca pîn sită de mînînțauă. ALR I 1978/80, cf. ZANNE P. I. 60. ◊ (Adverbial) Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă. CARAGIALE, O. I, 173. Plouă mănînțăl cum ai cerne. ALR SN III h 790/284. (F i g.) Se așeză trudit sub streașina-i largă prin care se cerneau mărunțel razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 132. 4. (Adesea adverbial) Cf. m ă r u n t (I 5). Și pune în tingire, punîndu-i untdelemn. . . și o ceapă tocată mărunțel (a. 1749). GCR II, 42/19. Carnea au dumicat-o mărunțel, au așezat-o pin oale. SBIERA, P. 244. Mâ-sa de s-a măcina Mînînțea ca fărina, De ni-om fi dragi ni-om lua. RETEGANUL, TR. 159. Eu frămînt, sfărm mărînțăl. ALR I 1 989/558. 5. Cf. m ă r u n t (I 6). (Adverbial) Mergea mărunțel și iute, ferit pe marginea lanurilor. POPA, V. 144. ♦ (Substantivat, art., și în construcția de-a mărunțelu) Numele unei hore care se joacă cu pași mici și repezi, ca de sîrbă ; rusasca. Mai cu seamă însă se joacă pe la noi. . . țigănescul și mînînțelul. MARIAN, S. R. I, 87. După ce au mîncat încep a juca arcanul, rusasca, numită altmintrelea și mănînțica. id. ib. 267, cf. PAMFILE, J. III, 12, VARONE, D id. J. R. 20, 42, H III 312, XIV 347, ALR I 1477/63, 320, 347, 350, ALR II 4336/64. ◊ (Cu determinări indicînd o varietate a dansului) Trei țigani, două cobze ș-o lăută, trăgeau să moară „mărunțica craiului” , înșirînd, din cînd în cînd, viersuri întocmite din senin. DELAVRANCEA, S. 55, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U.' 6. Cf. m ă r u n t (II). Cei mai mari erau numai fete, iară băieții erau mărunței. ISPIRESCU, L. 174. Și flăcăuanii sînt băieții dumitale?Ai noștri, domnișorule, și mai sînt acasă cinci mai mărunței. HOGAȘ, DR. I, 199. Am tăiat, Pîn-la paisprezece mii Tot prunci mărunței, copii. TEODORESCU, P. P. 105, cf. ȘEZ. III, 195. Du-Ti acasî, nu mai bea, Cî ai copcii mînînțâi. VASILIU, C. 6. Ce să fac cu băieții? Că tare-i lași mînînțâi, Mînînțăi și fără milă. Și eu îs în sat străină. ȘEZ. XIX, 144. Copiii vecinului îs mînînței. MAT. DIALECT, I, 182. 7. (Învechit și regional, substantivat, în l o c. a d v.) Cu mărunțeaua = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. Se va vinde la prăvălie cu mărunțeaua (a. 1,816). ap. T. PAPAHAGI, C. L. Precupeți de rînd cu mărunțeaua (a. 1835). DOC. EC. 603. Vinde vin și rachiu cu mărunțeaua. DR. IV, 833. 6. Cf. m ă r u n t (V 1). Pîn concorghe chiar și lucrurile mânînțele cresc. BĂNUȚ, T. P. 5, Fleacuri mănînțăle. ALR II 3525/272. ◊ S p e c. (Despre bani, monede) Ți-om da dudcuțe mînînțele Să cumperi pe ele. MARIAN, NU. 669. De la noi Și pînă la voi Tot în zele Și-n măsele Și-n parale Mărunțele (Cîntarul). GOROVEI, C. 61. ♦ (Substantivat ; mai ales la pl.) Mărunțiș (III 2). Ea l-a dus la o tipografie și l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunțele pentru covrigi, l-a blagoslovit și s-a dus. CARAGIALE, O. III, 19. Mărunțele n-am, bătute nu s-au întîmplat. PAMFILE, J. II, 153, cf. IORDAN, STIL. 190, BUL. FIL. VII-VIII, 96. Cît îi prețu pe dînsa? Cinci sute și cinci de lei Și pe atíța mărunței. MÎNDRESCU, P. 180. Cu mărunțeaua se face haznaua. ZANNE, P. V, 325. 9. Cf. m ă r u n t (V 2). (Substantivat) Mulți mărunței, curtizani ai naivităței mulțimei, vor detesta principiile și părerile lui. CARAGIALE, N. F. 95. 10. Cf. m ă r u n t (V 3). Mai in jos de ei Sfinți mai mărunței, Sfinți și mucenici, o sută și cinci, Beau și ospătau. TEODORESCU, P. P. 25. ◊ (Substantivat) Pe culmea aceasta, au căzut toate fulgerile mărunțeilor orînduiți în căprării. CIAUȘANU, R. SCUT. 43. II. Adv. (Regional ; adesea în construcția de-a sau de mînînțelu) În mod amănunțit, cu de-amănuntul. Da Dumnezeu, care li știe tăti de mînînțălu, i-o oblicit gîndurili. ȘEZ. XXIII, 37. Am cătat în casă mînînțăl pă tot locu. ALR II 3 131/353. A căuta ceva de-a mînînțelu. MAT. DIALECT, I, 212. III. S. f. 1. (Regional ; la pl.) Bube mici, albe, care apar pe față (Scărișoara-Abrud). ALR II/I MN 63, 4 217/95. 2. (Regional ; la pl.) Măruntaie (I 1) (Ciurchi-Iași). ALR I 751/516. 3. (Argotic ; în forma mărunțică) Bîtă mică și groasă. GR. S. VII, 119. – Pl.: mărunței, -ele. – Și: (cu schimbare de suf.) mărunțică adj., s. f., (regional) măruntél, -eá, -ícă, mărînțél, -eá, -ícă, mănunțél, -eá, -ică, mănînțél, -eá, -ícă, mălînțél, -eá, -ícă (ALR I 1 372/61), mînunțél, -eá, -ícă (MAT. FOLK. 1 436), mînînțél, -eá, -ică, mînîntél, -eá, -ícă (ALR I 1 987/289), mînțél, -eá, -ícă (ALR I 140/59, 1 372/292), mununțél, -eá, -ícă (ALR I 1 372/554, 1 987/554, ALR II 3 474/414) adj., adv., s. f. – Mărunt + suf. -el, -ea.Mărunțică: cu schimbare de suf.