MĂRUNȚEL, -ICĂ, mărunței, -le, adj. Diminutiv al lui mărunt. 1. v. mărunt (1). Pe cei mai mărunței care or rămînea, îi aburesc cu sare și-i usuc în cuptor. SADOVEANU, N. F. 30. Vă dau o mierță de sămînță de mac amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. Și pe-ntinsul hainelor, Și-mprejurul poalelor Luceau stele mărunțele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 512. ◊ (Adverbial) Se așeză trudit sub streașina-i largă prin care se cerneau mărunțel razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 132. Scrie, scrie mărunțel, Pe frunza de pătrinjel. ANT. LIT. POP. I 141. 2. v. mărunt (2). De la noi și pînă la voi Tot în zale Și-n măsele Și-n parale mărunțele (Cîntarul). GOROVEI, C. 61. ◊ (Substantivat, pl.) l-a dat ceva mărunțele pentru covrigi. CARAGIALE, N. S. 54. 3. v. mărunt (3). Nevastă-sa Catrina era mărunțică: dar tot așa de vorbareță ca cucoana Maria. SADOVEANU, B. 204. Aici un flăcău mărunțel, după ce lăsă dulapul, Si puse mîna pe umeri. DUNĂREANU, CH. 224. Niște cărări sucite și cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunțică. ISPIRESCU, E. 243. De trup ești mărunțel, nu-i vorbă, dar la fire ești mare. CREANGĂ, P. 150. 4. v. mărunt (4). A plecat cu pasul mărunțel. CARAGIALE, O. III 88. Intră ca actorii cu păsciorul mărunțel, Lăsînd val de mirodenii și de vorbă după el. EMINESCU, O. I 162. ◊ (Adverbial) Ciocîrlanii pășesc mărunțel pe marginea șanțului. VLAHUȚĂ, la CADE. 5. v. mărunt (5). Mai în jos de ei Sfinți mai mărunței, Sfinți și mucenici O sută și cinci. TEODORESCU, P. P. 25.