MĂRUNȚIȘ s. n. I. 1. (La pl.) Bucăți de dimensiuni reduse dintr-un anumit material. Aducea acasă batista plină de mărunțișuri de piatră. AGÎRBICEANU, A. 478. ♦ (Regional ; cu sens colectiv) Grohotiș (Copăcel-Făgăraș). H XVII 38. ♦ (Regional ; cu sens colectiv) Alice. Cf. LB. ♦ (Regional) Glonț (Mogoș-Cîmpeni). ALR I 1 412/100. 2. (Cu sens colectiv) Nume generic dat peștilor de dimensiuni reduse ; plevușcă. V. a l b i t u r ă. Se prinde tot felul de mărunțiș, însă mai cu seamă albitură. ANTIPA, P. 439, cf. 783. ♦ Vînat format din animale mici. Ziua ne-a mers din plin, zise stăpinul moșiei către mulțimea ce-l înconjoară, doi cerbi, patru lupi și un porc, afară de mărunțișuri ce nu se mai numără. GANE, N. I, 128. 3. (Prin Munt.; cu sens colectiv) Grîu de vară. Sămănăturile de bucale, pîne mărunțică, pîne albă, pîne de vară sau mărunțiș, după ce au răsărit, poartă numele de holde. PAMFILE, A. R. 93. Am băgat în pămînt op[t] pogoani di mărunțiș. GRAIUL, I, 267. II. (Ieșit din uz ; în l o c. a d v.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU. IIII. 1. (La pl.) Lucruri de mică importanță, fără mare valoare. S-avem locuri dă lucru pentru făptuirea a orce mănunțișuri. JIPESCU, O. 137. Își adună micile obiecte de toaletă și ceasornicul și cîteva mărunțișuri, le înfundă în poșeta de piele roșie. REBREANU, R. II, 137. Uitîndu-și de mărunțișurile din chioșc, Otilia se luă cu vorba. CĂLINESCU, E. O. I, 42. Sînt tot felul de mărunțișuri necesare pentru un motociclist. V. ROM. iulie 1 954, 306. ♦ S p e c. Obiecte de mercerie. Vinde mărunțișuri. DDRF. Mărunțișuri și galanterie. NOM. PROF. 57. Se uitase în vitrinele magazinelor. . . asurzit de strigătele vînzătorilor de mărunțișuri. BARBU, Ș. N. 9. 2. (Cu sens colectiv) Monede de valoare mică, mai ales de metal ; mărunt, (argotic) măruntaie (II 2). Mărunțiș în monede nouă de nichel ca de șaptezeci de bani. CARAGIALE, M. 245. Nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul. DELAVRANCEA, H. T. 129. Suma aceasta o avea, dar îi mai trebuia și ceva mărunțiș care să-i ajungă pînă la trecere. REBREANU, I. 435. Răsturnă pe masă mărunțișul din buzunar și scoase restul bancnotelor din portbilet. C. PETRESCU, C. V. 47. Tu ai să-mi dai un rest. Prefer mărunțiș. ARGHEZI, C. J. 246, cf. CĂLINESCU, I. 105. Se căută în buzunare și începu să numere niște mărunțiș. PREDA, D. 166. Mărunțișul nu ajungea nici pentru o distanță la autobuz. V. ROM. ianuarie 1954, 79. Și paralele-am băut. . . Cu fetițe din Focșani, Numai de opsprece ani, Mărunțișul de rubiele Cu fetițe de la schele. TEODORESCU, P. P. 306 3. (La pl.) Fapte lipsite de importanță ; nimicuri, fleacuri, chițibușuri. Fostu-ne-ar fi de vro treabă o asemine vedere Oprită în mărunțișuri ce trebuința nu cere? CONACHI, P. 268. O să te pui să tai ceapă la bucătărie, să speli vasele, să tai lemne, să aduci apă cu sacaua de la Filaret și alte mărunțișuri de felul acesta. FILIMON, O. I, 133. Acuma nu mai lua în seamă și dumneata toate mărunțișurile. REBREANU, I, 137, cf. 294. Nu se ridică îndeajuns deasupra mărunțișurilor. Pierde perspectiva. V. ROM. aprilie 1954, 15. Nu prea băgăm de seamă mărunțișurile care se întîmplau în jurul meu. STANCU, R. A. IV, 302. IV. (Popular ; la pl. sau la sg. cu sens colectiv) Măruntaie (I 1). Un blid ca o jumătate de mierță era plin de curechi acru, colea prăjit cumsăcade, mai avînd în el și ceva mărunțișuri. RETEGANUL, P. I, 65. Măruntișu porcului. ALR I 751/708, cf. 751/122, 174. V. (Prin sudul Transilv.) Numele plantei Veronica crivita. PĂCALĂ, M. R. 17. – Pl.: mărunțișuri și (învechit și regional) mărunțișe (LB, IORDAN, L. R. A. 71). – Și: (regional) mănunțíș s. n. – Mărunt + suf. -iș.