Definiția cu ID-ul 1256393:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂRUNȚÚȘ s. n. I. (Regional ; cu sens colectiv) Pădurice (Valea Seacă-Bacău). A. IX 2. II. (Învechit; în loc. adv.) Cu mărunțușul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu. Canalurile ce intră în oraș sînt pline de corăbii care au într-însele mărfuri, și stau pînă le vînd, unii cu ridicata și alții cu mărunțușul. GOLESCU, Î. 79. El pedepsește orice fraudă a celor ce vînd cu mărunțușul. N. A. BOGDAN, C. M. 95. III. (Învechit și popular ; la pl.) 1. Mărunțișuri. V. m ă r u n ț i ș (III 1). Toate trebuincioasele viilor, adecă căzi, ciubere și alte mărunțușuri. . . le-am vîndut dumisale logofătului (a. 1780). URICARIUL, XXIV, 450. Mai pe urmă le-au și plătit, adecă: . . . 200 galbeni pentru niște vin, i alte mărunțușuri (a. 1 793). ib. XVI, 321. Și-odată încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, periríi moi, o legătură cu demîncare și alte mărunțușuri. CREANGĂ, P. 117. Sub streșina stuhuitâ stătea spînzurată o coasă ruginită, o secere și alte mărunțușuri. CONTEMPORANUL, V1 290, cf. ȘEZ. II, 149, V, 106. Fleacuri, nimicuri, mărunțișuri (III 3). Scopul meu a fost. . . nu să scriu toate mărunțușurile din care necum neamul, ci nici private familiile românești pot avea vreun folos. ȘINCAI, HR. III, 219/6. Meșteșugul stă mai ales în alegerea cenușii, dar și în alte „mărunțușuri”. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 169. ♦ Amănunte, detalii. Legăturile despre împărăție au fost aceste: . . . în Moldova pașă să nu puie și alte mănunțușuri pentru semnele hotarelor. M. COSTIN, LET. I, 252/18. IV. (Învechit și popular ; la pl. sau la sg. cu sens colectiv) Măruntaie (I 1). Belesc apoi boul: giunghindu-l, deci, tot bărdăhanul îl scot, numai ce lasă mărunțușurile într-însul și săul. HERODOT (1 645), 106. Limbi, capete, picioare, măruntăi, grăsime de mascur, de bou și alte mărunțușuri a dobitoacelor. IST. AM. 69v/19, cf. ALR I 751. – Pl.: mărunțușuri. – Și: (regional) mărînțúșuri (ALR I 751/538), mănunțúșuri, mînunțúșuri (ib. 751/269), mînțúșuri (ib. 751/283) s. n. pl., mînînțúș (ȘEZ. V, 106, ALR I 751/215, 266, 331, 335, 357, 360, 384, 387, 394, 542) s. n. – Mărunți (pl. lui mărunt) + suf. -uș.