Definiția cu ID-ul 1257575:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MĂSUȚĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m a s ă1. Cf. m a s ă1 (I 1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Casele. . . se împodobeau cu mesuțe, sofale, canapele. IORGA, L. II, 49. Pentru case fără copii, cei doi inși au și mese dintr-o singură bucată, mici și cu trei picioare, numindu-se mesuță, mesișoarâ sau măsuță. PAMFILE, I. C. 147. Căută pe măsuța dintre ferestre unde se afla un teanc de ziare cu banda neatinsă. C. PETRESCU, C. V. 144, cf. 22, 141. Întinse mîna spre lampa de pe măsuță și înăuntru năvăli întunericul. V. ROM. august 1954, 103. De la măsuța lui acum, Se-nălță obosit poetul, Privind în depărtare cum Se spulber nourii cu-ncetul. DEȘLIU, M. 21. Măsuță mult bogată, Tot cu poame-mpodobitâ, Cu năframă-acoperită. ALECSANDRI, P. P. 105, cf. MARIAN, SA. 71. ◊ Măsuță de noapte = noptieră. Se așeză pe pat, în fața ;inesuței de noapte. TEODREANU, M. II, 117. La mine pe măsuța de noapte, ai un antinevralgic. BARANGA, I. 204. - Cf. m a s ă1 (I 3). O făcut o masuțî după cît l-o prins puterea. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Pl.: măsuțe. – Și: (rar) mesuță s. f.- Masă1 + suf. -uță.