MĂTRĂȘÍ vb. IV. Tranz. 1. (Regional; complementul indică averi, bani, lucruri) A cheltui, a consuma risipind, a împrăștia ; a prăpădi, a distruge. După ce au mătrășit ei toate acestea, nu mai avea cu ce să trăiască și au vrut să fure altceva, ca să aibă ce să mânînce. SBIERA, P. 262, cf. REV. CRIT. III, 160, NOVACOVICIU, C. B. II, 5, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI și din VICOVU DE SUS-RĂDĂUȚI. O mătrășit averea. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ (Prin Transilv.) A călca în picioare, a mototoli. Com. din FRATA-TURDA, cf. com. BENIUC, ALR II 3 448/260. ♦ (Prin Transilv.) A folosi, a utiliza ceva. I. CR. VI, 127. 2. (Regional) A face să dispară (pe furiș, în grabă), a dosi; a ascunde. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., PAȘCA, GL., A VI 26. ♦ (Prin Olt.) A fura, a jefui. Lui Dumitru i-a mătrășit tot din casă az noapte. BOCEANU, GL. 3. (Familiar) A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare sau plictisitoare ; a face să plece, a alunga, a goni, a se descotorosi de cineva. Vai mie! cu groaz-aice, Eu pe dînsa o privesc. Cît aș fi, zău, de ferice, De-aș putea s-o mătrășesc! ALECSANDRI, T. 604. Fie că i-a venit Mitu de hac! Iute-iute l-a mătrășit. VLAHUȚĂ, D. 268. Mama s-a supărat grozav pe vorba Anicăi și i-a mătrășit pe toți afară. TEODOREANU, M. U. 393, cf. BOCEANU, GL., I. CR. V, 152, PAMFILE, J. II, 154, IORDAN, L. M. 193. ♦ E x p r. A mătrăși din lumea asta = a ucide. De demult erai tu mătrășit din lumea asta. . . dacă nu-ți întră Dumnezeu în voie. CREANGĂ, P. 324. ♦ (Regional) A ucide. Și pune mîna pe bietul om care nu-i făcuse nimic și-l strînge de gît. După ce-l mătrășește, îl acopere cu frunze. RĂDULESCU-CODIN, Î. 118. ♦ (Familiar) A concedia sau a face să fie concediat, mutat, transferat. ♦ R e f l. A pleca (în grabă și cam fără voie) ; (familiar) a se căra, a se cărăbăni. Cf. TDRG, CADE, IORDAN, M. 193. – Prez. ind.: mătrășesc. -Și: (regional) mătrăsá (LEXIC REG. 9) vb. I ; matreșí (com. din RĂDĂUȚI), motroși, motroci (I. CR. V, 95, CV 1951, nr. 3, 46) vb. IV. – Cf. scr. potrošiti „a cheltui, a consuma”.