MĂTUROl s. n. Augmentativ al lui m ă t u r ă. 1. Mătură (1) mare ; s p e c. tirn. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU. Miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe cînd un municipal își face, cu măturoiul lui enorm, datoria. CARAGIALE, O. I, 288. Mături de lemn sau măturoaie, făcute din tufe de un fel de plop dar cîteodată și din altfel de tufe, folosește țăranul român tot pentru măturarea Ogrăzii. PAMFILE, I. C. 246. Prin unele părți felezitoarea slujește și la întîiul vînturat, ținînd locul măturii. . . prin alte părți în locul primitelei se folosește măturoiul sau tîrnul. id. A. R. 216. O bătrînă călugăriță ne întîmpină cu un mare măturoi în mînă. HOGAȘ, DR. I, 33, cf. VARONE, J. R. 65. Servitorii ne scoteau cu măturoaiele în viforniță. I. BOTEZ, I, 12. Unii aduceau coșuri de nuiele, alții măturoaie cu coadă lungă. VORNIC, P. 212. Mama pădurii. . . avea numai un ochi cît un talger, capul ca o căpiță, cozile ca măturoaiele. POP., ap. HEM 1648. Fă-ți numai un îmblăciu, o lopată, o greblă și un măturoi, să le aibi gata pîn-desară. SBIERA, P. 160. Văzurăți cum veni și popa nostru mai nainte cu un pipoi cît un măturoi l RETEGANUL, P. II, 69, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALRM II/I h 407, A II 12, III 7, 17, V 15, VI 3, 13, 26. ♦ Calificativ depreciativ pentru un bărbat năting. Vorba e că nătărăul de Sclipea s-a văzut cu nevastă cum nu-i alta mai frumoasă, iar biata Susana cu măturoiu în casă. SĂM. III, 216. ♦ Fig. (Rar, depreciativ) Barbă mare. Firele pe care și le smulgea din măturoi le risipea repede în vînt. SADOVEANU, O. VII, 322. 2. (Prin Transilv.) Mătură (6) (Bîrsana-Sighetul Marmației). CHEST. V 145/8. 3. (Prin nordul Transilv.) Pămătuf de șters vatra cuptorului ; (regional) măturică (4), măturuș. Cf. ALR II 4 000/228, 272, 346. – Pl.: măturoaie. – Mătură + suf. -oi.