Definiția cu ID-ul 923318:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂRUI, nărui, vb. IV. Refl. A se dărîma, a se surpa, a se prăbuși, a se prăvăli; (despre construcții) a se ruina, a se dărăpăna. Șanțurile noastre erau pline de apă și de noroi; pămîntul moale se năruia, surpat de umezeală. SADOVEANU, O. VI 73. Un zgomot surd de ape puternic frămîntate îmi izbi auzul, muntele din față păru că se năruie peste mine. HOGAȘ, M. N. 223. ◊ Tranz. Un turn înalt pe care grozavul cutremur îl năruie dintr-o zguduitură. CARAGIALE, O. III 100. ♦ (Despre ființe) A se prăbuși, a cădea; p. ext. a muri. Se năruise la masa lui de lucru, cu capul în mîini. PAS, L. I 257. Îi crăpa vreun porc... se năruia vreun cal. ȘEZ. XVIII 199. – Prez. ind. și: năruiesc (GALACTION, O. I 202).