NAIV, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Lipsit de experiență, de artificialitate și de prefăcătorie, spontan, sincer, onest, simplu și credul (v. candid, inocent, neștiutor, nevinovat 2); (despre însușiri, manifestări, creații etc. ale oamenilor) care denotă, exprimă naivitate (1), naturalețe (2). Încă își aduc aminte de mirarea cea mută a mulțimei și naiva înminunare a școlarilor. gtn (1836), 34¹/16. Cu cît ochii noștri vor fi mai puțin amăgiți de vrăjile modei și ale luxului, cu atîta mai mult vor fi atinși și încîntați de frumusețea naivă. heliade, o. ii, 36, cf. i. golescu, c. Autorul spune cu o mirare naivă că au găsit, sub un munte, o fîntînă frumoasă. rom. Lit. 103¹/31, cf. russo, s. 41. Acelor șegi naive trecu frumoasa vreme, Și nu-mi rămase alta decît a mă căi. negruzzi, s. ii, 219, cf. i, 265. Cu ce naivă mândrie... spunea ea lui tată-său isprava aceasta a ei. vlahuță, o. a. iii, 91. „N-o să mai iubesc”, zisese Biata-mi inimă naivă. Dar văzîndu-te pe tine, A căzut în recidivă. topîrceanu, b. 56, cf. id. p. o. 26. Amîndoi rămîn ca documente ale altor vremuri, portrete cu dmbete naive în colțul gurii. sadoveanu,. e. 147, cf. 241. O dată cu sideful gingiilor stricate, Eu mi-am pierdut naiva dinții virginitate. arghezi, c. o. 38. Ori tu crezi că soarta nu ți-o meriți, Inimă de-atîtea ori naivă? beniuc, v. 78. Ingenuitatea se vrea sugerată pe alocuri printr-o insistentă revenire a îndoielilor sau a întrebărilor voit naive. gl 1962, nr. 419, 2/4. ◊ fig. În locul naivei dimineți din ochii ei, de-atunci, ardea acum o după-amiază adîncă și tragică. galaction, o. 189. ◊ (Adverbial) Întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină. ibrăileanu, a. 135. ◊ (Substantivat) Joacă rol de naivă, dar e foarte vicleană. f (1900), 605. ♦ (Substantivat, m. pl.) Pictori care ignorează în mod voit perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirîndu-se adesea din pictura populară, acordînd o atenție exagerată amănuntului și imprimînd lucrărilor lor un caracter narativ. Cf. der. 2. (Peiorativ; despre oameni) Lipsit de judecată matură, simplist, prostuț; (despre manifestări, realizări etc. ale oamenilor) care denotă, exprimă naivitate (2), copilăresc. Vreau să-ți spun că tot jocul dumitale e naiv... Te căznești să fii interesant. sebastian, t. 60. Eram în acea vreme tînăr și destul de naiv. sadoveanu, e. 96. Pe o măsuță [se află] paginile scrise de Vaniușa,... creioanele cu care scria și desena, cîteva ouă roșii cu naive desene albe. stancu, u.r.s.s. 42. Pasiunea scriitorului nu înseamnă o părtinire naivă și neputincioasă. v. rom. decembrie 1953, 266. Îi plăcuse să zdrăngănească fals melodii naive. t. popovici, se. 162. ◊ (Adverbial) E naiv de aceea să credem că peștii pot deosebi toate nuanțele de culori ale „muștelor”. c. antonescu, p. 46. – Pl.: naivi, -e. – Din fr. naïf.