NEASTÎMPĂRAT, -Ă, neastîmpărați, -te, adj. Plin de neastîmpăr, neliniștit, tulburat, agitat, nepotolit. Dincă se plimbă prin birou neastîmpărat, nerăbdător. VLAHUȚĂ, O. A. 208. Merge drept.. tot mai iute, tot mai neastîmpărată, tot mai îmbătată de fericirea apropierii. SLAVICI, N. I 103. Era duh neastîmpărat și neîmpăcat chiar cu sine însuși. CREANGĂ, A. 135. ♦ (Mai ales despre copii; în opoziție cu așezat, cuminte) Zburdalnic, zglobiu. Eram subțirică, iute și neastîmpărată ca argintul viu. SADOVEANU, O. VIII 45. Din copil neastîmpărat ce eram, mă făcui un băiet așezat și înțelept. SLAVICI, N. I 150. Frate-meu cel mare, nătîng și neastîmpărat, cum îl știi, fuga la ușă să deschidă. CREANGĂ, P. 27. ◊ (Substantivat) La fereastra lui moș Gheorghe stau neastîmpăratele celea de Mărica și Catinca și-i tot strigă să se gătească mai iute. SP. POPESCU, M. G. 23. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Vioi, jucăuș. Clipește des din ochii mici, veseli și neastîmpărați. STANCU, U.R.S.S. 154.