NEBUN¹, -Ă, nebuni, -e, adj. I. 1. Care suferă de o boală mintală; alienat, dement, dezechilibrat mintal. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit! CREANGĂ, P. 243. Unde-s șirurile clare din viață-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. Baba Cloanța cea nebună... aleargă descîntînd. ALECSANDRI, P. I 12. Negreșit că mă socotea nebun. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva, a iubi peste măsură pe cineva; a-i plăcea la nebunie, a se da în vînt după cineva (sau ceva). Cînd eram fată... umblam nebună după el. DAVIDOGLU, M. 43. Eram nebun după o vară a mea. DELAVRANCEA, la TDRG. Aceste domnițe... erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau cîte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. ISPIRESCU, L. 232. A fi nebun de bucurie (de groază, de durere etc.) = a fi cuprins, a fi copleșit de bucurie (groază, durere etc.). Mulțimea, nebună de groază, își caută scăparea-n fugă. VLAHUȚĂ, O. A. II 119. I-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. CREANGĂ, P. 292. 2. Nechibzuit, nesocotit. Nu sînt oamenii așa de nebuni cum crede lumea la oraș. REBREANU, R. II 46. Cine-a fi nebun ca mine, Tot ca mine să pățească. ALECSANDRI, P. III 366. Cine-a făcut crîșma-n drum, N-a făcut-o de nebun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 385. ◊ (Despre manifestările oamenilor) Mergea de-un gînd nebun purtat: Să moară-ntre străini! COȘBUC, P. I 233. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune. NEGRUZZI, S. I 146. Eu am prins gînduri nebune, Să mă duc cu mîndra-n lume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. 3. Neastîmpărat, nestăpînit, zvăpăiat, vioi. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunelor istor de privighetori? CREANGĂ, P. 131. Mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. ALECSANDRI, P. P. 72. ◊ Fig. Joc amețitor, nebun, fără astîmpăr. BART, S. M. 15. 4. (Cu valoare de superlativ) Foarte mare (tare, puternic etc.), extraordinar, teribil, strașnic. Cum alergam ca furtuna În fugă nebună, pe bețe! Hi! cal năzdrăvan! BENIUC, V. 23. Apusul se îneca în urma mea în nourii de praf, pe care Harap îi ridica din fuga lui nebună. GALACTION, O. I 78. Acești miliardari duc o viață de somptuozitate, de un lux nebun. GHEREA, ST. CR. II 316. II. (Azi neobișnuit; popular) Care nu e bun; rău. La elenii aceia, zeii cei buni, ca și cei nebuni, cei răi, ca și cei nerăi, toți fierbeau într-o oală. ISPIRESCU, U. 4. Dar ne-ați dat o călăuză nebună, Ne-a dus pe calea ce n-a fost bună. TEODORESCU, P. P. 180.