NECINSTITOR, -OARE adj. (Astăzi rar) Care necinstește; care acoperă de rușine, dezonorant, ofensator. La vro câteva case s-au aflat înscrisuri ale cărora cuprindere este necinstitoare pentru crăiasa reghentă. ar (1839), 55²/25. Este lucru foarte necinstitor și vătămător de a face o retragere în fața unui dușman numeros și îndrăzneț. bălcescu, m. v. 500. Dar românii... nu vor trista umilință Ce asupră-le aduce un necinstitor tractat. alexandrescu, o. i, 76, cf. pontbriant, d., costinescu. Erau potrivite... asemenea acuzații necinstitoare pentru serviciile lui, pentru osteneala ce-și dăduse? iorga, l. ii, 172, cf. marian, t. 80. ◊ (Substantivat) Necinstitorii necinstesc sau cu cuvîntul sau cu fapta. caragea, ap. cade. – pl.: necinstitori, -oare. – Și: (învechit) necinstitoriu, -ie adj. pontbriant, d., costinescu. – Necinsti + suf. -tor.