NECONTENIT, -Ă, neconteniți, -te, adj. Care nu contenește, fără întrerupere, continuu, necurmat, neîncetat. Totul era, pe aceste străzi și bulevarde, luminos și aerian, chiar mișcarea necontenită și îmbrăcămintea trecătorilor. CAMIL PETRESCU, N. 85. Rada, cînd o vezi, te fură Cu necontenitul zîmbet. COȘBUC, P. I 95. Erau necontenite jalobele obștiei pentru jăfuirile lui Moțoc. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ (Adverbial) Nicoriță își purta ochii de guzgan cînd la vodă, cînd la Șoimaru, necontenit. SADOVEANU, O. VII 69. Și-n caterincă, ostenit, El învîrtea necontenit O veche melodie. IOSIF, PATR. 39. Pe drum necontenit ceream apă. CREANGĂ, A. 15.