Definiția cu ID-ul 923843:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
NECURAT, -Ă, necurați, -te, adj. 1. Necinstit, murdar. V. dubios. Afaceri necurate. ▭ De gînduri necurate mi-e simțirea urmărită. MACEDONSKI, O. I 280. El pre nurliu rîdea, Făcînd semne la un alt Judecător necurat. DONICI, F. 63. 2. Blestemat, spurcat; (în concepțiile religioase) închinat diavolului; diavolesc. Mai bine-ți rupeai gîtul decît îmi intrai în casă, ciumă necurată. CONTEMPORANUL, VIII 19. ◊ (Substantivat) Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu, bala dracului. ISPIRESCU, L. 131. ◊ Duh necurat = spirit rău, diavol. Fătu-meu, cum îți mai e? Cum stai la cap? Te-ai mai dezbărat de duhul necurat care te canonește? CARAGIALE, O. III 77. Dare-ar duhul necurat Să fie-n veci fărmecat. ALECSANDRI, P. I 7. ♦ (Substantivat; mai ales în forma articulată) Dracul, diavolul. Așa se învrăjbiră, fără să vrea, ca și cum necuratul și-ar fi vîrît coada. DELAVRANCEA, H. T. 148. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind, cu necuratul treabă. COȘBUC, P. I 242. Boierul acela avea o păreche de case... în care se zice că locuia necuratul. CREANGĂ, P. 301.