NECURMAT, -Ă, necurmați, -te, adj. Necontenit, neîntrerupt, continuu, nesfîrșit, neîncetat. Apele... se risipeau, coteau și murmurau cu zvon necurmat. SADOVEANU, O. VIII 135. O sudoare necurmată îi brobona fruntea. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Începu necurmatele dispute. NEGRUZZI, S. I 268. ◊ (Adverbial) Calu-i turbat Zbura necurmat. EMINESCU, O. IV 96. Ioan Cantacuzino se afla necurmat în ambele taberi. BĂLCESCU, O. I 88.