NEFIINȚĂ s. f. 1. (În limbaj poetic) Lipsă de existență; neant. Se pare că, nerăbdătoare, Viețile din viitor Aud a voastră sărutare Din noaptea neființei lor. CERNA, P. 15. La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă... Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? EMINESCU, O. I 132. Împărat al neființei mi se pare cum că sînt. ALEXANDRESCU, M. 262. 2. (Învechit) Absență, inexistență, lipsă (a unei persoane). Folosindu-se de neființa sa, au mers acasă la el. NEGRUZZI, S. I 226.