Definiția cu ID-ul 924009:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NEGURĂ, neguri, s. f. 1. (La pl. cu valoare de sg.) Ceață groasă, care reduce mult vizibilitatea. Dimineața, înainte de șase, într-o negură de ger de nu se vedea la doi pași, Ilinca încuie poarta curții. AGÎRBICEANU, S. P. 40. Și neguri cresc Din negre văi, Plutind pe munți. IOSIF, PATR. 66. Nu e însă negură, cerul e senin. SLAVICI, N. I 59. Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Ochii lui se-ntorceau plini de neguri spre chipul distinsei sale soții. VORNIC, P. 62. 2. Fig. Beznă, întuneric. Clipe scurte, icoane, totuși îmi rupeau negura minții ca niște lumini pîlpîitoare. SADOVEANU, O. I 350. ◊ (De obicei determinat prin «timp» sau «vreme», arată depărtarea în trecut) După anii duși în neguri nu te mai uita cu jale, Dă-i pe veci uitării. VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Căta-vom a descoperi, prin negura timpilor preistorici, pe sălbaticii primitivi ai pămîntului. ODOBESCU, S. III 78. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. 3. Fig. (Rar) Mulțime mare, număr nesfîrșit. Astă negură de turci va prăda și va pustii țara. NEGRUZZI, S. I 140. – Pl. și: negure (ANGHEL, PR. 24).