NEMURITOR, -OARE, nemuritori, -oare, adj. (În concepțiile religioase, în basme) Care nu moare niciodată. V. etern. Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu oare Cum că eu sînt nemuritor Și tu ești muritoare? EMINESCU, O. I 172. ♦ Fig. Care rămîne veșnic în amintirea oamenilor, care se bucură de o glorie eternă; nepieritor, etern. Nemuritor e și Petroniu Care-a descris cu-atîta vervă banchetul lui Trimalcion. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 80. Virgil a imitat pe Omer, Dante pe Virgil... și cu toate acestea sînt nemuritori! BOLINTINEANU, O. 358.