NEMĂRGINIRE, nemărginiri, s. f. Întindere fără margini, spațiu nemărginit. V. infinit. În înserarea de april, în nemărginirea apelor, a pădurilor și a stufurilor, clopotul avea înmlădieri de cîntec. SADOVEANU, O. VIII 240. Aburi ușori și străvezii, ca o rețea alburie și subțire de ață de paingăn, împînzeau imensitatea nemărginirilor deșerte. HOGAȘ, M. N. 165. Nemărginirile ceriului și a mării între care mă găsesc dau aripi închipuirii mele. ALECSANDRI, O. P. 290. ♦ Cantitate mare, mulțime mare. O mișcare necurmată și domoală agita ritmic nemărginirea de foi. ANGHEL, PR. 57.